FOTBAL

FC Hermannstadt bifează a treia victorie consecutivă din play-out

FC Hermannstadt a învins-o sâmbătă, 22 aprilie 2023, pe FC Argeș în primul duel al zilei din play-out-ul Ligii întâi. Sibiul bifează al treilea succes.

Gazdele au deschis scorul în minutul 11, când Călin Popescu a centrat, balonul a fost deviat şi a ajuns la Limaj, care deşi se afla între trei apărători piteşteni, a înscris. În minutul 38 Hermannstadt şi-a mărit avantajul, Paraschiv marcând din centrarea lui Balaure. În repriza secundă, oaspeţii au redus din diferenţă în minutul 61. A fost o pasă în careu a lui Calcan, iar Koubemba a şutat din prima, învingându-l pe Letica.

Cu această victorie FC Hermannstadt a adunat 27 de puncte şi este pe poziţia a doua în clasamentul din play-out. Acelaşi punctaj îl au şi echipele de pe locurile 1 (FC U Craiova) şi 3 (Petrolul). FC Argeş are 17 puncte şi ocupă poziţia a 9-a, ceea ce duce la retrogradarea directă.

Alte știri sport din Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button