FOTBAL

Derby în ultima etapă din play-out: FC Hermannstadt primește vizita lui ”U” Cluj

Revenită pe prima scenă în vara lui 2022, gruparea sibiană poate fi considerată una dintre revelaţiile ediţiei care se apropie de sfârşit, asta deoarece, din punct de vedere sportiv, a avut un parcurs lăudabil. Un merit deosebit în evoluţia echipei îi aparţine lui Marius Măldărăşanu, antrenor care a impus un stil de joc plăcut oricărui microbist.

De partea cealaltă, clujenii au pornit greu în stagiunea în curs, dar instalarea lui Ioan Ovidiu Sabău, un simbol al „Şepcilor roşii”, s-a dovedit a fi o mutare excepţională. Cu „Moţul” pe bancă, ardelenii s-au salvat de la retrogradare şi au ajuns în finala Cupei României.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă doar în sezonul regulat 2022-2023, când Universitatea Cluj s-a impus în ambele meciuri cu 1-0.

Doar 28 de jucători a folosit FC Hermannstadt în campionatul actual, dintre care 13 au înscris cel puţin un gol.

Universitatea Cluj s-a bazat pe 36 de fotbalişti, 17 dintre aceştia contribuind la reuşitele ardelenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport, astăzi de la ora 17.30

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button