Sute de sportivi au participat în weekend la Mediaș XCE și XCO
Municipiul Mediaș a găzduit în perioada 26-28 mai 2023, în zona Binderbubi, competiția XCE și etapele I ale Cupei României XCO și Mountain Bike pentru copii, eveniment sportiv la care organizatorii s-au prezentat cu un traseu la standarde europene și o organizare impecabilă.
Participanții la ambele competiții s-au întrecut pe un traseu tehnic și totodată spectaculos, care combină zona de pădure umbroasă cu o vale însorită, presărat cu urcări susținute și coborâri abrupte în râpe, treceri peste bușteni, contrapante, dropuri, poduri, rampe, săritori, poteci cu rădăcini și zone denivelate de piatră (rockgarden), special amenajate, care le-au pus la încercare abilitățile și atenția.
Organizatorii acestei competiții au fost Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură și Clubul Sportiv Municipal Mediaș, în parteneriat cu Federația Română de Ciclism (FRC), Asociația Mediaș 750 de Ani și Asociația de Turism și Ecologie DIANTHUS.
Timp de trei zile, cei 208 sportivi prezenți la start, legitimați la Federația Română de Ciclism, au concurat pe traseele special amenajate, pe un circuit închis, cu diverse obstacole artificiale și naturale, pe trasee de diverse lungimi, care au fost parcurse în funcție de categoria de vârstă și de nivelul de experiență al participanților. Cel mai scurt circuit a fost de 550 de metri, iar cel mai lung de 3,6 kilometri.
Organizarea celei de a II-a ediții „Mediaș XCE&XCO– 2023”, a fost un adevărat tur de forță, posibil doar prin însumarea eforturilor depuse de către autoritățile locale, parteneri, sponsori și voluntari.
„Succesul acestei competiții este rezultatul implicării tuturor: sponsori, organizatori și voluntari. Experiența echipei care a configurat și a pregătit traseul, voluntarii care au contribuit în mod semnificativ la buna organizare și desfășurare a competiției, toate acestea s-au reflectat în mulțumirea participanților. Salut implicarea tuturor sponsorilor și a partenerilor care au înțeles că susținerea lor contribuie în mod semnificativ la calitatea evenimentului sportiv. Mulțumesc voluntarilor pentru efortul depus, care cu siguranță nu a fost unul mic și care a necesitat atât priceperea lor, cât și sacrificiul timpului personal. Mulțumirea participanților și cuvintele de laudă mi-au întărit convingerea că Municipiul Mediaș are potențialul să devină un pol de interes pentru această ramură sportivă, care se află într-un trend ascendent atât în rândul tinerilor și copiilor din Mediaș, cât și în România. Am convingerea că în formula: parteneri, sponsori și voluntari vom reuși să menținem acest circuit, astfel încât să ofere o oportunitate de antrenament pentru secția de ciclism din cadrul CSM Mediaș, dar și pentru alte cluburi care își vor putea organiza cantonamentele în Mediaș”, a declarat primarul municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman.
Amenajerea traseului de XC a fost un efort care a durat mai mult de două luni și a presupus atât valorificarea obstacolelor naturale, cât și construcția unora artificiale. Cifrele vorbesc de la sine: aproximativ 10 km de pistă cosită, 15 km de bandă de marcaj, 900 de țăruși de lemn, 2 poduri de lemn, 2 bascule de piatră, iar lista poate continua până la utilaje implicate și un mare număr de ore de muncă, în mare parte, voluntară.
Sportivii practicanți de Mountain Bike s-au arătat interesați de prima competiție XCE&XCO din acest an și au venit la Mediaș din toate colțurile țării: București, Oradea, Timișoara, Mureș, Covasna, Moinești, Constanța etc., nu doar pentru punctele adunate pentru campionatele UCI, dar și pentru fondul consistent de premiere, în valoare de 26.000 lei, care a acoperit premiile în bani pentru toate categoriilor de vârstă de la 5 ani până la 18 ani, la copii, și de la 19+ până la 50+, pentru adulți, masculin și feminin.
Câștigătorii pentru fiecare categorie au fost, în ordinea crescătoare a vârstei, următorii sportivi: categoria D2 masculin – Copii 5-6 ani – Marius Andrei Diaconescu (Balotești, Ilfov – ACS NoMad Multisport); categoria D2 feminin – Copii 5-6 ani – Soare Elena (loc I, – Constanța – ACS BikeRehab); Categoria D1 masculin – Copii 7-8 ani – Preda Robert Andrei (loc I – Constanța – ACS BikeRehab); Categoria D1 feminin – Copii 7-8 ani – Dragomir Amalia-Maria, (loc I – Bucuresti – CS MTB Academy); Categoria C masculin – Copii 9-10 ani – Trif Tudor (Blăjel – ACS NextSports); Categoria C feminin – Copii 9-10 ani – Voluta Madalina (Bucuresti – Daimon Cycling Team); Categoria B masculin – Copii 11-12 ani – Alupei Nechifor Patrick (Bucuresti – CS MTB Academy); Categoria B feminin – Copii 11-12 ani – Faur Diana Maia (Porumbacul de Sus, Sibiu – ACS Living Bike); Categoria A masculin – Copii 13-14 ani – Szigyarto Roland (Porumbacul de Sus, Sibiu – ACS Living Bike); Categoria A feminin – Copii 13-14 ani – Zama Sofia Alexandra (loc I – Constanța – ACS BikeRehab); Categoria Cadeți masculin – Copii 15-16 ani – Pridon Theodor Vasile (Mediaș – Club Sportiv
Municipal); Categoria Cadeți feminin – Copii 15-16 ani – Posea Silvia, (București – Dinamo BikeExpert); Categoria Juniori masculin – Copii 17-18 ani – Precup Horea, (Cluj – CS Politehnica); Categoria Juniori feminin – Copii 17-18 ani – Tibuh Anastasia, (Brașov – Playbike ProCycling Team); Categoria U23 masculin – Adulți <23 ani – Kubat Eduard, (Dumbrăvița, Timiș – ACS Velocitas); Categoria ELITE masculin – Adulți 23+ ani – Molnar Ede, (București – BikeExpert); Categoria Master 1 masculin – Adulți 30-39 ani – George Enescu, (Porumbacul de Sus, Sibiu – ACS Living Bike); Categoria Master 1 feminin – Adulți 30-39 ani – Bako Anamaria, (loc I – Oradea – ACS 3 Sport); Categoria Master 2 masculin – Adulți 40-49 ani – Ferenc Ilyes, (Odorhei – CSM); Categoria Master 3 masculin – Adulți 50+ ani – Ionascu Marius, (Timișoara – Tibiscus); Categoria Amatori masculin – Adulți 19+ ani – Kolcze Aron, (București – ACS Evergreen Biking Team).
Pe lângă numărul mare de sportivi legitimați la FRC, au fost prezenți alături de ei antrenorii, părinții și alți membri din echipele de suport, dar și medieșeni care au dorit să îi încurajeze pe sportivi și să urmărească un concurs extrem de dinamic, cu sărituri și traversări spectaculoase. Un număr de peste 450 de oameni au fost prezenți la acest eveniment sportiv.