BASCHETULTIMELE ȘTIRI

Pivotul Mouhamed Barro rămâne la CSU Sibiu – ”Sper că vom putea face lucruri și mai bune decât în sezonul precedent”

Mouhamed Barro continuă alături de BC CSU SIBIU și în stagiunea viitoare. Pivotul senegalez va petrece astfel al 2-lea său sezon în galben-albastru și implicit în România, după ce a ajuns la echipa noastră în vara lui 2022.

Născut la Pikine, Senegal, Mouha a împlinit 28 de ani în luna mai a acestui an. El este un jucător de poziția 5, care măsoară 2.05 metri. Pe parcursul sezonului recent încheiat Barro și-a demonstrat utilitatea și a avut multe momente în care și-a pus direct amprenta asupra rezultatelor obținute de echipa sibiană.

În total a strâns 41 de meciuri pentru BC CSU Sibiu în sezonul 2022/2023, dintre care 39 în LNBM și alte 2 în Cupa României. În campionat, Barro a avut medii statistice de 7.6 puncte și 5.4 recuperări, cu procentaje de 68.8% de la 2 puncte și 68.9% de la linia de libere, pentru un index al eficienței de 11.2 unități, în mai puțin de 20 de minute petrecute pe parchet. Tot pe parcursul stagiunii trecute a avut 16 partide în care a avut minim 15 la eficiență și a terminat de două ori în double-double, chiar în sfertul de finală câștigat în decisiv cu CSO Voluntari.

În cariera sa, înainte de a ajunge în România, Barro a jucat în majoritatea timpului în Spania la echipe precum Union La Palma, Herbalife Gran Canaria, Oviedo, Acunsa Gipuzkoa, Leyma Coruna și Melilla. El a bifat și o experiență în liga secundă din Franța, la Lille.

„Sunt foarte fericit că mă voi întoarce la Sibiu și voi juca din nou pentru CSU. Sper că vom putea face lucruri și mai bune decât în sezonul precedent. Aici mă refer atât din punct de vedere individual, cât și colectiv. Hai CSU!” a transmis Mouhamed Barro, imediat după ce a semnat noul contract.

”Mouhamed Barro este un jucător care s-a adaptat extrem de ușor la configurația și filozofia echipei noastre, mai ales în partea a doua a sezonului recent încheiat, și care, suntem convinși că mai are multe de arătat. Ne bucurăm că staff-ul tehnic l-a dorit în angrenajul noustru pentru sezonul următor și abia așteptăm să îl revedem pe parchet alături de Rareș, Mirel, Mo, Aurică și Nandor Kuti!”, a spus Horațiu Floca, directorul BC CSU Sibiu.

Mouhamed este înrudit cu Ousmane Barro, cel mai longeviv pivot străin din baschetul românesc în ultimii ani. De asemenea, Mouha a devenit tată la scurt timp după ce a cucerit medaliile de bronz în Liga Națională de Baschet Masculin alături de BC CSU Sibiu.

Sursă foto: baschet.ro

 

Alte știri sport din Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button