SPORT ÎN ROMANIA

Cristiano Bergodi revine pe banca lui Rapid București după plecarea lui Adi Mutu

Clubul de fotbal FC Rapid a ajuns la un acord de principiu cu Cristiano Bergodi, care este aşteptat luni pentru a semna contractul de antrenor principal.

Antrenorul italian, un fost jucător important al echipei Lazio Roma, în vârstă de 58 de ani, a mai condus Rapidul în 2015, dar şi în sezonul 2007/2008. Atunci, clubul a câştigat ultimul trofeu important, Supercupa României, după o finală cu Dinamo.

“Dragi rapidişti, sigur, este extrem de deranjant să fii pus în situaţia de a schimba antrenorul cu o săptămână înainte de începerea campionatului. Din fericire, rezolvarea ideală este la îndemână. Domnul Cristiano Bergodi este disponibil şi mi-a transmis că este onorat să redevină antrenorul Rapidului. Ne-a plăcut tuturor celor din club stilul ofensiv jucat de echipele antrenate de dânsul. Şi nu numai! I-am apreciat atitudinea echilibrată, dar şi discursul elegant şi competent. Este un sentiment de încredere şi seriozitate pe care îl transmite, sentiment de care o echipă are mare nevoie. Mâine, îl aşteptăm pe domnul Bergodi să parafeze contractul cu Rapid şi să îi dăm drumul la treabă”, a declarat acţionarul majoritar al Rapidului, Dan Şucu.

În carieră, Cristiano Bergodi a mai antrenat formaţii ca CFR Cluj, Modena, Pescara, Brescia, Sassuolo, FCSB, Universitatea Craiova sau Sepsi OSK, cu aceasta din urmă reuşind să obţină trei trofee în ultimele două sezoane: două Cupe ale României şi o Supercupă a României.

Cristiano Bergodi ar putea debuta oficial pe banca Rapidului vineri 14 iulie, chiar împotriva fostei sale echipei, Sepsi OSK, în prima etapă a noului sezon din Superliga României.

Rapid s-a despărţit sâmbătă de antrenorul Adrian Mutu, acesta urmând să preia conducerea tehnică a formaţiei Neftci Baku din Azerbaidjan.

“Clubul nostru s-a despărţit de Adrian Mutu, antrenorul care a condus Rapidul în ultimele 16 luni. Fostul mare jucător al naţionalei României a sosit în Giuleşti în martie 2022, conducând Rapidul în 56 de partide. Cu Adrian Mutu pe bancă, Rapid a obţinut 28 de victorii, 12 egaluri, pierzând 16 meciuri. Nu mai puţin de 92 de goluri au marcat băieţii noştri în aceste partide, primind 65 de goluri. Cel poreclit Briliantul a preluat ‘banca’ noastră înainte de Play-Out-ul sezonului 2021/22, atunci când a terminat pe poziţia a noua. În stagiunea trecută, Rapid a încheiat campionatul pe poziţia a cincea, fiind eliminată în grupele Cupei României”, a anunţat clubul Rapid.

De asemenea, trei membri din staff-ul lui Adrian Mutu nu vor mai continua la gruparea giuleşteană, Bogdan Pătraşcu, Alin Chiţa şi Mihai Nădăban.

Alte știri sport din Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button