SPORT ÎN ROMANIA
Culturiști de top din România se întrec la Sibiu

Valahia Warriors Championship Amateur 2023, la Sibiu: culturiști de top se întrec pentru un loc la România Muscle Fest sau Olympia Eastern Europe
Culturiști de top din România și din Europa se vor întrece pe 1 octombrie, la Sala Transilvania din Sibiu, în cadrul Valahia Warriors Championship Amateur, ediția a III-a.
Evenimentul este organizat de cea mai mare federație de culturism IFBB și de Pro League, partea europeană a Federației din SUA.
Anul trecut, competiția a avut un succes răsunător, iar anul acesta se așteaptă o participare și mai mare. Câștigătorul overall al fiecărei categorii Open va primi acces gratuit pe una din scenele mult visate, România Muscle Fest sau Olympia Eastern Europe.
Participarea la Valahia Warriors Championship Amateur se face individual, nefiind necesară legitimarea la un club sportiv. Singura condiție de participare este ca participantul să își activeze online Cardul NPC Worldwide și să se înscrie în concurs.
Biletele pentru acest eveniment sportiv se găsesc la vânzare în rețeaua “IaBilet.ro” și vor fi disponibile și la intrarea în Sala Transilvania, în ziua competiției.
