FOTBAL

Silviu Balaure, mijlocașul care duce Hermannstadtul spre play-off în echipa etapei

Petrolul Ploiești a furnizat în etapa a 13-a Superligii supriza rundei, învingând în deplasare pe Universitatea Craiova. Drept răsplată, Liga Profesionistă de Fotbal l-a desemnat pe tehnicianul petrolist Florin Pîrvu, antrenorul echipei ideale a etapei.

Este o etapă în care jucătorii echipelor de top precum FCSB, CFR Cluj sau Farul Constanța nu au prins loc în cel mai bun unsprezece.

Petrolul Ploiești a fost recompensată, pe lângă desemnarea lui Pîrvu și cu alegerea a alți trei jucători în echipa în care au mai prins loc câte doi fotbaliști de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Hermannstadt și FC Voluntari.

Echipa ideală a etapei a 13-a:

Portar
Jesus Fernandez (FC Voluntari) – Pentru a doua rundă la rând, portarul ilfovenilor a închis excelent poarta şi a prins „Echipa etapei”.

Fundaşi
Seniko Doua (Petrolul Ploiești) – A dominat flancul drept. A contribuit la succesul prahovenilor cu o pasă decisivă.
Ricardinho Miranda (FC Voluntari) – A făcut un joc defensiv foarte bun, contribuind din plin la punctul scos de FC Voluntari în duelul cu liderul clasamentului.
Dragan Lovric (Oţelul Galați) – Din nou, fundaşul croat s-a dovedit a fi ca un zid în faţa atacanţilor adverşi. Este liderul celei mai bune defensive din SuperLiga României.
Lucian Dumitriu (Petrolul Ploiești) – A depus un efort consistent pe toată durata partidei. A făcut perfect ambele faze de joc.

Mijlocaşi
Silviu Balaure (FC Hermannstadt) – Trece printr-o perioadă excelentă din cariră. Cu cele două goluri marcate, a ajuns la 20 pe prima scenă din România.
Isnik Alimi (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – A contribuit cu o dublă la succesul reuşit de covăsneni, venit după o perioadă cu rezultate sub aşteptări.
Baba Alhassan (FC Hermannstadt) – O evoluţie foarte bună la centrul terenului. Şi-a trecut în cont primul gol din acest sezon.
Adnan Aganovic (Sepsi OSK Sf. Gheorghe) – Introdus la pauză, s-a dovedit a fi o mutare câştigătoare. A marcat rapid şi a fost implicat intens în majoritatea acţiunilor din partea secundă.

Atacanţi
Funsho Bamgboye (FC Rapid 1923) – Continuă evoluţiile bune în tricoul giuleştenilor, pentru care a marcat primele goluri din acest sezon.
Gheorghe Grozav (Petrolul Ploiești) – A marcat cu o execuţie de fineţe. A fost al 35-lea gol reuşit în 141 de meciuri disputate în principala competiţie internă.

Antrenorul Etapei
Florin Pîrvu (Petrolul Ploiești) – Tehnicianul ploieştenilor a pregătit meciul cu mare atenţie. Petroliştii au blocat sus multe dintre atacurile adversarilor şi au fost periculoşi de fiecare dată când au urcat în atac.

Alte știri sport din Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button