ALTE SPORTURI

Sezonul de schi și snowboard se deschide la Păltiniș cu o zi înainte de Ziua Națională

După câțiva ani grei, în care zăpada s-a lăsat așteptată mult și bine, sezonul de schi și snowboard începe în 2023 în forță, cu o zi înaintea primei zile de iarnă calendaristică. Stratul gros de zăpadă naturală a fost completat în ultimele săptămâni de zecile de tunuri de zăpadă, care au funcționat la capacitate maximă, iar în momentul acesta stratul de zăpadă pe pârtii este aproape perfect, măsurând câțiva zeci de centimetri buni, perfecți pentru a începe un nou sezon de ski și snowboard.

30 noiembrie va fi prima zi în care complexul Păltiniș Arena își va deschide porțile în acest an, la timp pentru ca toată lumea să poată profita de mini-vacanța prilejuită de Ziua Națională a României. În prima zi de funcționare, complexul va fi deschis între orele 17 și 21, pe nocturnă. Instalația de iluminat va funcționa și pe 1 și 2 decembrie. Vineri, în 1 decembrie, se va putea schia între orele 10 și 21, sâmbătă între 9 și 21 iar duminică, în ultima zi a weekendului prelungit, între 10 și 17. Toate pârtiile vor fi deschise pentru cei care au dus un an dorul sporturilor de iarnă.

Pe 1 Decembrie, DJ Funky Drop și DJ Abasc vor anima atmosfera deja clasicei petreceri de deschidere de sezon, Get United. Party-ul va avea loc în apreski-ul de la baza pârtiilor și va începe la ora 21, până târziu în noapte. Pe timpul zilei, freesnowboarderi și freeskieri din întreaga țară se reunesc la Păltiniș pentru primul concurs al sezonului, Arena JIB.

Concursul se desfășoară într-un format de jam session, în care concurenții au la dispoziție o oră în care vor executa trick-uri cât mai tehnice, complexe și variate pentru a impresiona membrii juriului. Ei vor „ataca” mai multe elemente cu grade de dificultate diferite, un down-rail, un down-box, un fat-box și un spine wall-ride. Cele mai bune trick-uri vor asigura calificarea în finale, care se vor desfășura pe nocturnă, chiar înainte de începerea petrecerii Get United. În finale, fiecare concurent va avea la dispoziție 10 manșe pentru a obține cel mai bun rezultat. Arbitrii sunt ex pro-rideri, cu un palmares de prestigiu în scena de iarnă din România. Aceștia punctează over-all tehnica și stilul pentru a stabili clasamentul fiecărei  categorii de concurs. În urma evoluțiilor din Finală se va stabili și Best-Trick ul pentru categoriile schi și snowboard. Concurenții vor fi împărțiți în patru categorii, schi și snowboard fete, schi și snowboard băieți. Premiile sunt echipamente sportive de profil oferite de magazinul H2O și de Freeski România. Intrările în concurs, precum și la petrecerea Get United, sunt gratuite.

PROGRAM:
10:00-12:00 Înscrieri
10:00-14:30 Antrenamente ski & snowboard
15:00 Calificări ski & snowboard
19:00  Finale ski & snowboard
21:30 Premiere
21:00 GET UNITED PARTY la ApresSki Bar cu Dj ABASC

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button