Cursuri de atletism la Sibiu. Pașii către performanță, cu Daniela Elena Cîrlan
Asociația Club Sportiv ”DA” Sibiu organizează cursuri de atletism pentru copii.
In perioada de iarnă antrenamentele se desfășoară în sala de atletism de la stadionul ”Municipal”.
Antrenamentele se vor desfășura in fiecare zi de marți și joi, alături de campiona sibiană Daniela Elena Cîrlan. Antrenamentele sunt împorîțite pe două grupe, de la 17:00 – 18:00, se vor face pregătiri cu categoria de vârstă 6 – 10 ani, dar de la 18 – 19:00, cu cei între 11 și 15 ani.
Înscrierile vor începe de luni, iar cei interesați pot lua legătura cu antrenorul Daniela Elena Cîrlan la numărul de telefon 0740.068.555 sau prin mail la daniela2cirlan@gmail.com
Cine este Daniela Cîrlan?
Elena Daniela Cîrlan s-a născut la Sibiu în 1980 și a început să practice atletismul la vârsta de 12 ani. Inițial, a concurat în probele de marș, iar în 1999 a devenit vicecampioană europeană de juniori la 5.000 de metri marș.
Primul rezultat notabil al Cîrlan în alergare pe distanțe lungi a venit în 2008, când a terminat pe locul 9 la Maratonul de la Berlin cu timpul de 2:36:18. A câștigat apoi titlul național la maraton în 2009, 2010 și 2011.
În 2012, Cîrlan s-a transferat la CSM Zalău, după ce a fost legitimată timp de trei ani la CSM Onești. În 2014, ea a fost atacată de câini vagabonzi în timp ce se antrena în parcul Sub Arini din Sibiu, suferind o fractură la gambă. După accidentare, Cîrlan a avut nevoie de câteva luni pentru a se recupera.
În 2015, Cîrlan a reușit să îndeplinească baremul de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, terminând Maratonul de la Cracovia cu timpul de 2:43:38. Cu toate acestea, rezultatul ei a fost inițial refuzat de Federația Română de Atletism, deoarece nu făcea parte din lotul olimpic. În cele din urmă, Cîrlan a fost inclusă în programul de pregătire olimpic.
Cîrlan este o atletă talentată și perseverentă, care a reușit să obțină rezultate remarcabile în două probe diferite. Ea este un exemplu pentru toți cei care visează să devină sportivi de performanță.