ALTE SPORTURIULTIMELE ȘTIRI

Ultimele pregătiri pentru PRO SKI CUPA SPERANȚELOR, la Păltiniș. Se dau premii de aproape 30.000 de lei

PRO SKI CUPA SPERANȚELOR este o competiție sportivă dedicată copiilor cu vârsta de până la 12 ani. Ediția din 2024 se va desfășura la Păltiniș Arena pe parcursul a 6 etape.

Competiția este Open, ceea ce înseamnă că orice copil interesat se poate înscrie. Înscrierile la CUPA
SPERANŢELOR se va face numai on-line pe site-ul www. pro-ski.ro, până în ziua  de joi orele 18:00, dinaintea fiecărei etape sau odată la începutul sezonului pentru  toate etapele.

Etapele competiției vor avea loc în următoarele date:

    • 13 și 14 ianuarie
    • 10 și 11 februarie
    • 17 și 18 februarie

”Asociatia Arbitrilor de Schi din Sibiu, este o organizație nonprofit care își propune să promoveze în rândul copiilor și tinerilor practicarea schiului alpin.

În prezent asociaţia noastră continuă tradiția, patronând competiția intitulată „PRO SKI CUPA SPERANŢELOR”. O competiție care inițial se numea Cupa Speranțelor Sibiene, inițiată de Comisia Judeţeană de Schi. Primul concurs a avut loc in 11.03.1984, la care au luat parte 30 de fete și 33 de băieți.

Începând din anul 2012, concursul organizat la Păltiniş atrage tot mai mulţi copii din alte judeţe, motiv pentru care am hotărât schimbarea titulaturii: PRO SKI CUPA SPERANŢELOR.

Pentru acest weekend, pentru Etapele I și II din cadrul campionatului noi ne așteptăm undeva la 70-80 de participanți. Vor veni din mai multe județe ale țării, Sibiu, Cluj, Covasna, Harghita, Brașov, Prahova. Fiecare Etapă va consta într-o probă de slalom uriaș într-o singură manșă.

La sfârșitul fiecărei etape primii 5 clasați din fiecare categorie vor primii diplome și medalii iar la sfârșitul campionatului pe baza punctelor care le vor acumula premiile vor fi mai consistente. Valoare premiilor de sezonul acesta este de aproximativ 30.000 Ron.” a declarat Andrei Păsat, președintele Asociației Arbitrilor de Schi din Sibiu pentru SportînSibiu.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button