ULTIMELE ȘTIRI

Mihai Popa demisionează de la CSM Petrolul Ploiești

Mihai Popa nu mai este antrenorul echipei CSM Petrolul Ploiești. Decizia a fost luată de conducerea clubului după o serie de șapte înfrângeri consecutive în Liga Națională.

Popa a preluat conducerea echipei în vara anului 2021 și a reușit să o mențină în prima ligă în primul său sezon. În actualul sezon, echipa nu a reușit să se califice în Top 10 și a început faza secundă a campionatului cu o serie de rezultate negative.

„Din păcate, ultimele rezultate din campionat ne-au condus către această decizie, pe care am luat-o cu strângere de inimă după drumul parcurs împreună, timp de aproape trei ani, în Liga Naţională. Aşa cum se întâmplă în sport, primul care plăteşte în astfel de situaţii este antrenorul, deşi, mai mereu, nu el este singurul vinovat pentru rezultatele înregistrate. Au fost şi meciuri în care neşansa a jucat rolul ei, ne-am confruntat şi cu diverse probleme de lot, cea mai recentă fiind cea a lui Kenneth Carpenter, dar cert este că rezultatele sunt cele care rămân şi te obligă, uneori, să iei decizii pe care poate nu ţi le-ai dori. Îi mulţumim lui Miţă pentru tot ce a făcut la Ploieşti, pentru încrederea acordată tinerilor noştri şi îl asigurăm de toată prietenia noastră”, a declarat Ionuț Ivan, coordonatorul secției de baschet, conform site-ului oficial al lui CSM Ploiești, scrie Baschet.ro

Alte știri sport din Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button