FOTBALULTIMELE ȘTIRI

Primă specială pentru echipa lui Măldărășanu dacă intră în primele șase

Președintele clubului Hermannstadt, Dani Coman, anunță că jucătorii vor primi o primă substanțială dacă reușesc să termine sezonul regulat în primele 6 echipe, asigurându-și participarea în play-off.

A fost o victorie care ne dă speranțe și care ne ține în cursa pentru play-off. Așteptăm cu nerăbdare meciul de la CFR. Vrem să câștigăm și, dacă ne ajută Dumnezeu, să fim în play-off. (n.r. – S-a simțit lipsa lui Dorinel Munteanu la Oțelul?)

E clar, da. Pe de-o parte, ne-am bucurat că n-a fost pe bancă. Pe de altă parte, e antrenorul lor, fost mare jucător, normal era să fie pe bancă. M-a bucurat reacția jucătorilor după primirea golului. Jocul a avut consistență, am avut ocazii, am marcat.

Jucătorii au bonusuri consistente pentru intrarea în play-off. Sunt foarte motivați. Îi ajută pe ei, sportiv, financiar, dar și clubul. Există primă și pentru locurile 7-8, dar este o diferență considerabilă de bani între o clasare în play-off și locurile 7-8

. Am avut mai multe discuții pe această temă, pe ieșirea din insolvență. A rămas ca după meciul cu CFR Cluj să ne punem la masă, cu patronii, și să decidem dacă este momentul să ieșim din insolvență.

În foarte mare măsură se va ieși din insolvență. Din punct de vedere financiar, avem stabilitate, nu este o problemă”, a spus Dani Coman, pentru iAMsport.ro.

Publicitate
test1

Alte știri sport din Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button