DeclarațiiULTIMELE ȘTIRI

Antrenorul lui CSC Șelimbăr, Claudiu Niculescu: ”Traversăm o perioadă bună”

CSC Șelimbăr are 38 de puncte acumulate în 17 etape și s-a distanțat la patru puncte de Corvinul și Unirea Slobozia, pierzătoare în această rundă.

Șelimbărenii sunt pe locul 1 și se pregătesc de o deplasare la Buftea, pentru meciul cu CS Tunari (locul 17, 15 puncte), programat sâmbătă, de la ora 11:00. Apoi, în ultima etapă a sezonului regular, va întâlni pe teren propriu Chindia (locul 8, 25 puncte), echipă care încă păstrează șanse de calificare în play-off.

”Sunt mândru de băieții mei, de acești băieți pe care îi antrenez. Merită toate felicitările, le-am transmis și lor asta încă o dată. Am încredere că vor reuși să rămână cu picioarele pe pământ. Le-am cerut asta întreaga săptămână, le cer asta și în continuare, pentru că, până la urmă, joacă pentru ei și pentru carierele lor. Cariera de fotbalist este, după cum bine știți, una scurtă. Așa că traversăm o perioadă bună, dar nu s-a încheiat nimic, nu s-a încheiat campionatul și vom trata meciurile cu aceeași seriozitate și sper să reușim să acumulăm puncte în continuare”, a mai spus Claudiu Niculescu după jocul contra echipei pe care a antrenat-o în două perioade de timp, de fiecare dată în Liga 2, notează ProSport.

Publicitate
test1

Alte știri sport din Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button