SPORT ÎN ROMANIA

Răzvan Burleanu se laudă cu creșterea numărului de spectatori la meciurile din Cupa României: “Am adus de două ori mai mulți spectatori”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că numărul spectatorilor care au asistat la meciurile din cadrul Cupei României s-a dublat odată cu schimbarea formatului competiţional.

Totodată, Burleanu a precizat că şi audienţele TV au înregistrat creşteri considerabile.

“Beneficiile noului format competiţional al Cupei României s-au văzut chiar de la început. Sezonul 2022-2023 a însemnat o creştere a audienţelor TV cu peste 50% comparativ cu ediţiile anterioare. A fost mai multe meciuri cu miză sportivă, ceea ce ne-a determinat să transmitem şi mai multe meciuri şi implicit să ajungem mai aproape de publicul nostru. Am acumulat în sezonul precedent o audienţă TV de aproape 10 milioane de telespectatori. Totodată, am avut 14 meciuri cu audienţă TV de peste 300.000 de telespectatori. Dar nu doar audienţele TV au crescut, ci şi asistenţa pe stadioane. Am adus de două ori mai mulţi spectatori pe stadioane care au urmărit în medie meciurile din Cupa României. În plus, am avut şase meciuri peste 10.000 de spectatori pe stadioane, faţă de un singur meci în sezonul anterior”, a declarat Burleanu, notează Agerpres.

Oficialul FRF a afirmat că odată cu aceste creşteri au fost majorate şi sumele alocate de federaţie pentru premierile din această competiţie.

“Aceste creşteri au contribuit bineînţeles şi la o majorare a fondului de premiere cu 50%. Astfel încât am ajuns la un fond total de premiere de aproximativ 1,5 milioane de euro. Câştigătoarea trofeului pleacă acasă cu cel puţin 350.000 de euro. Iar astăzi câştigătoarea Cupei României Betano are şansa de a evolua în tururile preliminare ale Europa League, a doua competiţie ca importanţă după Champions League”, a adăugat Burleanu.

Federaţia Română de Fotbal a anunţat marţi prelungirea parteneriatului cu Betano până în 2030.

“În ceea ce priveşte Cupa României am dorit în ultimii ani să transformăm această competiţie în una accesibilă unui număr cât mai mare de români. Astăzi e un moment deosebit pentru că marcăm cea mai lungă prelungire administrată vreodată de FRF, o extindere de şase ani a acestei colaborări cu Betano pentru Cupa României, un parteneriat care se întinde până în 2030. Ne dorim să consolidăm poziţia Cupei României ca unul dintre cele mai importante evenimente sportive din ţara noastră”, a mai spus preşedintele FRF.

Din sezonul 2022-2023 Cupa României se dispută într-un format schimbat în totalitate, cu 9 faze competiţionale, printre care şi două etape ale grupelor, dintre care una regională.

Alte știri sport din Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button