ALTE SPORTURIULTIMELE ȘTIRI

Doi sportivi din Mediaș au obținut rezultate remarcabile la faza națională a Olimpiadei de Tenis de Masă

În perioada 5-7 aprilie, sala „Mihai Botez” de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad a fost gazda fazei naționale a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la tenis de masă, ciclul liceal. Județul Sibiu a fost reprezentat la acest eveniment de doi elevi ai Liceului Teoretic Axente Sever: Gabriela Herciu, din clasa a XI-a, profil Științele Naturii, și Cristian Cîndea, din clasa a XI-a, profil Matematică-Informatică.

Cei doi medieșeni sunt binecunoscuți în domeniul concursurilor școlare, fiind jucători de bază ai Clubului Sportiv Municipal Mediaș. Având în vedere că liceul nostru s-a remarcat în ultimii ani prin rezultate remarcabile în acest sport, datorate unor jucători precum Cristina Corburean, Andreea Dragoman, Andrei Pînzar sau Mădălina Moga, acest prestigiu a fost menținut cu succes și la Olimpiada Națională a Sportului Școlar.

La finalul a două zile de competiție, cea mai bună clasare a fost obținută de Gabriela Herciu, care s-a clasat pe locul al 8-lea. La categoria masculină, Cristian Cîndea a obținut o clasare meritorie pe locul al 10-lea la tenis de masă.

”Îi felicităm pe cei doi sportivi, le dorim să continue să se dedice acestui sport care le-a adus numeroase satisfacții și să confirme talentul și pregătirea deosebită pe care le-au demonstrat atât în competițiile școlare, cât și în cadrul echipei de club” transmit reprezentanții liceului din Mediaș.

Alte știri sport din Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button