Promovare meritată în Liga 4 pentru AS Recolta Alma. Andreas Theil: ”Am încredere în băieți că vom face față în Liga a IV-a”
AS Recolta Alma este a treia echipă calificată în liga a IV-a Sibiu după ce a trecut în barajul de calificare scor 5-0 la general de AS Gloria Păuca.
Aproape 120 de goluri marcate în sezonul abia încheiat, sunteți a doua echipă după Curciu cu cel mai bun atac. Care este secretul?
Andreas Theil: Da, este o cifră impresionantă. Atacanții noștri au făcut o treabă excelentă pe tot parcursul sezonului. Deși nu ne-am propus explicit să fim una dintre echipele cu cel mai bun atac, aceste goluri reflectă munca susținută a întregii echipe.
Ați reușit promovarea în Liga 4, ce urmează? Rămâneți cu lotul cu care ați impresionat până acum sau vor exista câteva „mișcări” în tabăra voastră?
Andreas Theil: Urmează să avem o ședință cu întregul lot și staff-ul pentru a discuta cine poate să se dedice meciurilor de sâmbătă, având în vedere că majoritatea se dispută la ora 11:00 și deplasările sunt destul de lungi. În mare parte vom păstra același lot, am încredere în băieți că vom face față în Liga a IV-a, dar vom aduce probabil 3-4 noi jucători.
O comună mică cu obiective mărețe, cum este atmosfera la Alma după promovarea în Liga 4? Cum sunt băieții după acest pas important pentru toți cetățenii și susținătorii acestui proiect?
Andreas Theil: Da, suntem o comună mică unde primăria susține două echipe, pe noi și Gloria Șmig, unde am disputat toate meciurile de acasă. Alma este o comună mică, dar cu o echipă cu o istorie impresionantă din 1952, care a activat mereu în fotbalul din județul Sibiu. Toată lumea este entuziasmată după această performanță! Vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor care au fost alături de noi pe întregul sezon și au crezut în noi! Dorim să mulțumim Primăriei Alma, Alma Construction, AT Serv, ProQuinn, PES Production Engineering Systems și OMTA OFF-ROAD. Sprijinul lor a fost esențial pentru atingerea acestei performanțe.
Unde veți juca meciurile de acasă? Urmează modificări la terenul din Alma sau aveți o altă variantă mai bună, cum ar fi Dumbrăveni sau Mediaș?
Andreas Theil: Bună întrebare. Avem promisiuni că până la finalul lunii august Primăria Alma va finaliza lucrările la terenul de fotbal și ne vom putea desfășura activitatea acasă, pe terenul din Tânărog. A fost un proiect măreț de modernizare a terenului de fotbal din Alma, pe care mi l-am asumat știind că va dura puțin mai mult, problema principală fiind suprafața de joc, care a fost îndreptată și resămânțată. O altă variantă ar fi într-adevăr Mediaș sau Dumbrăveni, dar am încredere că autoritățile locale vor finaliza lucrările până la începutul campionatului.