ALTE SPORTURIULTIMELE ȘTIRI

18 sportivi din Mediaș participă la Jocurile Internaționale ale Copiilor în Mexic

Primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, a anunțat astăzi lotul oficial de sportivi care va reprezenta Mediașul la cea de-a 56-a ediție a Jocurilor Internaționale ale Copiilor (JIC), ce va avea loc în Leon, Mexic, între 15 și 20 iulie 2024. Delegația va cuprinde 18 sportivi și antrenori, care vor concura în patru discipline sportive distincte: atletism, tenis de câmp, baschet feminin și fotbal.

Jocurile Internaționale ale Copiilor reprezintă o oportunitate deosebită pentru tinerii talentați din întreaga lume să se întâlnească și să concureze la cele mai înalte standarde sportive. Mediașul, implicat în acest eveniment internațional încă din 1996, a avut onoarea de a fi gazda competiției în 1999, consolidându-și astfel reputația ca un centru al excelenței sportive juvenilie.

Primarul Gheorghe Roman a transmis urări de succes sportivilor în drumul lor către performanță și a subliniat importanța unui comportament sportiv exemplar, dorindu-le să se întoarcă acasă cu rezultate notabile și amintiri de neuitat din această competiție de prestigiu internațional.

Alte știri sport din Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button