/foto/ Raul Drăghiță – de la juniori la antrenorul de copii la ACS Mediaș. Cum a transformat provocările în succes

Bună ziua, încep prin a fi recunoscător pentru această oportunitate. Cei mai mulți mă cunosc sub numele de „Drăghii”, din cauza faptului că la fotbal majoritatea avem același prenume, iar colegii ne identificau mai ușor astfel, pe lângă porecle. Aproape familia și prietenii îmi spun Raul, iar unii profesori de liceu sau universitari deseori îmi spuneau Casian. În prezent, sunt profesor de Educație Fizică și Sport. Ca în orice carieră, sunt momente bune și mai puțin bune. Important este să nu renunți și, de curând, am obținut definitivatul în învățământ. În ceea ce privește performanțele școlare și sportive obținute la nivel gimnazial, vreau să îmi felicit elevii și foștii elevi, deoarece meritul le aparține în totalitate! În paralel, îmi desfășor activitatea ca antrenor în cadrul clubului ACS Mediaș 2022, la grupele de copii și juniori. Pasiunea mea numărul 1 este fotbalul, așa că atunci când îmi permite timpul, evoluez și ca jucător în Liga a IV-a, deoarece nu vreau să rămân cu regretul că am renunțat la acest sport prea devreme. Pe locul doi sunt serialele, iar pe locul trei cititul, în special cărțile biografice ale foștilor sportivi, care mă ajută să mă dezvolt în carieră.

SportinSibiu – Când ai avut primul contact cu fotbalul și cum a fost? Îți mai aduci aminte de primul club?

Este o enigmă și pentru mine, dar, conform spuselor mamei mele, am avut mingea la picior de la 3 luni. Totuși, primul contact real a fost în clasa I, când, ca și mulți colegi din generația mea, am fost selectat de la școală de dl Nicolae Pistia. Aveam 6 ani și câteva luni și, ulterior, am fost însoțit de mama pe terenul de antrenament, fiind legitimat la clubul Gaz Metan Mediaș. Primul club oficial în care am luat contact cu competițiile sportive a fost Sparta Mediaș, unde am fost pregătit de Hanc Constantin.

SportinSibiu – Cum a fost perioada de juniorat și apoi la seniori?

Perioada de juniorat a fost una dintre cele mai frumoase din viața mea, cu eșecuri, bucurii și dezamăgiri, unde am format prietenii și m-am pregătit pentru meseria de antrenor. După 2 ani petrecuți la clubul Sparta, am revenit la Gaz Metan Mediaș, unde am fost antrenat de Hanc Constantin, Mihai Moraru, Constantin Cenan și dl prof. Ioan Panazan. Am încercat să învăț cât mai mult de la ei, să adun cele mai bune calități ale lor. La seniori, perioada a fost scurtă; am încheiat cariera în fotbalul profesionist la 21 de ani. Am evoluat puțin la echipa secundă a Gaz Metan, condusă de Hanc Constantin și Doru Dudita, unde ne pregăteam alături de juniori și de componenti ai primei echipe. Nereușind să fac pasul spre echipa mare, am decis să mă concentrez pe studiile universitare, absolvind Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Științe, cu două specializări și finalizând cursurile de disertație.

SportinSibiu – Cum a fost rivalitatea dintre CSS Mediaș și Gaz Metan în acea perioadă? Existau anumite tensiuni?

Nu cred că a fost vreodată vorba de rivalitate. Eram colegi la școală și jucam fotbal zilnic împreună. Era mai mult un spirit de competiție care ne-a oferit oportunitatea de a evolua. Rivalitatea noastră era cu echipele din Sibiu, unde existau tensiuni la jocurile decisive, dar am legat și prietenii cu adversarii de acolo. La 13-14 ani, grupele noastre s-au unit și am devenit colegi de echipă. Fiind foarte puternici, cei de la CSS au venit la Gaz, iar la competițiile de copii încheiam pe primul loc. La juniori, la nivel național, ne luptam de la egal la egal cu marile forțe. Mulți colegi din generația mea evoluează și acum la nivel profesionist în primele trei eșaloane din România.

SportinSibiu – Pe parcursul anilor, la ce cluburi ai mai evoluat și cum ai trăit momentul desființării lui Gaz Metan?

În afară de Gaz Metan Mediaș, am jucat la nivelul Ligii a IV-a la Unirea Miercurea Sibiului, unde am format o adevărată familie și cu care țin legătura și acum, la Sparta Mediaș, unde am reîntâlnit vechi colegi, și la Voința Dumbrăveni, care din păcate nu mai continuă activitatea. Momentul desființării clubului Gaz Metan m-a prins ca antrenor la copii și antrenor asistent la echipa a doua a clubului, care evolua în Liga a III-a. Le mulțumesc lui Nuno Claro și Daniel Stan pentru că m-au cooptat în staff și au avut încredere în mine. A fost un moment dificil, deoarece echipa avea performanțe și aduna multă lume la stadion, fiind una dintre puținele activități sportive din oraș.

SportinSibiu – Ce te-a determinat să devii antrenor și cum este această experiență?

Din momentul în care am observat că la juniori analizam jocul colegilor, antrenorii mă puneau să conduc exerciții de încălzire și să explic anumite exerciții, am realizat că asta mi-aș dori să fac după cariera de jucător. Chiar dacă cariera mea de jucător a fost scurtă, am avut timp să mă pregătesc ca antrenor. Desigur, au existat piedici, dar nu am renunțat și, în cele din urmă, Dumnezeu mi-a trimis oamenii potriviți care m-au ajutat să evoluez. Le mulțumesc celor care m-au încurajat și recomandat, în special lui Bruno Vienescu, care și-a asumat responsabilitatea pentru activitățile mele ca antrenor la Gaz Metan Mediaș și mi-a oferit oportunitatea de a activa fără a avea calificările necesare la acel moment. Acum dețin carnetul de antrenor și Licența C UEFA și aștept să continui studiile pentru următoarele licențe și perfecționare. Meseria de antrenor este diferită de cea de jucător, implicând un mod diferit de gândire, pregătirea antrenamentelor și gestionarea grupului.

SportinSibiu – Cum sunt copiii cu care lucrezi și cum îi motivezi după o înfrângere? Ce simți când echipa câștigă? Se vede o reacție diferită și cum sunt emoțiile?

Datorită efortului președintelui Ionuț Buzean și al membrilor din cadrul clubului, reușim să construim lucruri frumoase în cadrul centrului de copii și juniori, având rezultate bune la toate grupele. În prezent conduc grupa de 2010-2011, unde trecem treptat la nivelul de juniori și încercăm să le oferim valori care să le ușureze tranziția la seniori, dezvoltându-le spiritul competitiv. Este important să fim atenți la sănătatea lor și la comportamentul lor, pregătindu-i pentru aprecierea obiectivă a propriului randament. La grupa 2016-2017 participăm regulat la turnee și competiții, punând accent pe plăcerea copiilor de a juca, nu pe rezultate. Cea mai mare satisfacție este atunci când părinții spun că la această vârstă fragedă copiii cunosc programul antrenamentelor.

În concluzie, în urma experiențelor învățate de la antrenorii mei și oamenii cunoscuți prin sport, totul se rezumă la progres și la entuziasmul resimțit de la un antrenament la altul. Devotamentul, ambiția, pasiunea și dorința de a reuși mă ajută să exercițiu această meserie cu sufletul.