/video/ BC CSU Sibiu, debut cu victorie în Liga Națională
Baschetbaliștii pregătiți de Tomas Rinkevicius, de la BC CSU Sibiu, au început cu dreptul noul sezon din Liga Națională de Baschet Masculin. Vulturii s-au impus în prima etapă în fața celor de la CSM Corona Brașov, cu o victorie meritată, scor 77 – 68. Scorul pe sferturi a fost 31:13, 18:12, 10:16 și 18:27.
Abia revenit la echipă, Jay Threatt a fost unul dintre principalii marcatori ai vulturilor. Cele mai multe puncte au fost aduse de căpitanul Mirel Dragoste și J. Pipkins cu câte 16 puncte, iar Threatt a marcat 14 puncte.
Suporterii sibieni nu s-au înghesuit să vină la sală, însă galeria vulturilor, prezentă meci de meci în sala Transilvania, a creat o atmosferă energică, susținând echipa din prima secundă și până la fluierul final.
Etapa viitoare, Sibiul va juca în deplasare pe terenul celor de la Târgu Mureș, meci programat pe data de 27 septembrie, de la ora 19:00.