Surpriză în lotul României. Mirel Dragoste nu face parte din echipă
Mirel Dragoste, căpitanul echipei CSU Sibiu, nu va face parte din lotul național al României pentru partida cu Norvegia, programată joi, 21 noiembrie, în Pre-calificările pentru Mondialul din 2027. Meciul va avea loc la Oslo, de la ora 20:00, și va fi transmis în direct pe canalul de YouTube FIBA – The Basketball Channel.
Deși Dragoste este un jucător de bază al echipei CSU Sibiu și unul dintre cei mai experimentați baschetbaliști din campionatul intern, selecționerul Mihai Silvășan a decis să-l lase în afara listei finale pentru acest meci. Alături de Dragoste, Tudor Șomăcescu (U-BT Cluj-Napoca) este și el exclus din lotul final pentru confruntarea cu nordicii, scrie baschet.ro
Decizia selecționerului a stârnit surprindere în rândul fanilor și al presei, având în vedere aportul constant al lui Dragoste în echipa sa de club. În locul său, Silvășan a ales să mizeze pe alți jucători, printre care Andrei Oinaru, care se pregătește să debuteze sub tricolor în acest meci.
România, care vine după o înfrângere în fața Luxemburgului (0-1 în Pre-calificările pentru Mondialul 2027), va încerca să își regăsească ritmul și să obțină prima victorie din această campanie. Selecționerul Mihai Silvășan, aflat la al doilea meci oficial în această postură, speră ca echipa să răspundă așteptărilor și să facă un pas important spre calificare.
În lotul final pentru meciul cu Norvegia se află următorii jucători:
- Kris Richard (CSM Oradea)
- Lucas Tohătan (CSO Voluntari)
- Dragoș Diculescu (BG Hessing Leitershofen – Germania)
- Tudor Fometescu (FC Argeș)
- Nandor Kuti (Dinamo București)
- Bobe Nicolescu (CSM Oradea)
- Ștefan Grasu (Dinamo București)
- Mihai Măciucă (U-BT Cluj)
- Andrei Oinaru (Corona Brașov)
- Alex Olah (CSO Voluntari)
- Emi Cățe (BAXI Manresa – Spania)
- Rareș Uță (CS Vâlcea)