Arbitri prinși că pariau pe meciuri! Ancheta vizează peste 150 de persoane

Credit foto: Digisport.ro

Un amplu scandal zguduie lumea fotbalului, după ce peste 150 de arbitri din ligile profesioniste au intrat în atenția comisiilor de disciplină, fiind suspectați că ar fi pariat pe meciuri de fotbal.

Potrivit autorităților sportive, verificările au arătat că dintr-un total de 571 de arbitri activi, nu mai puțin de 371 de persoane aveau conturi deschise la case de pariuri. Dintre aceștia, 152 ar fi plasat efectiv pariuri, inclusiv șapte arbitri și 15 asistenți din eșaloanele superioare.

Ancheta a scos la iveală și cazuri extreme: un arbitru ar fi pariat, de-a lungul a cinci ani, pe peste 18.000 de meciuri, în timp ce alții ar fi făcut acest lucru ocazional.

Conducerea federației a anunțat că toate cazurile sunt analizate de comisia disciplinară, urmând să fie luate măsuri ferme acolo unde se confirmă abaterile. „Datoria noastră este să ridicăm fotbalul la nivelul pe care îl merită și să-l curățăm de toată mizeria”, a declarat președintele instituției.

Ancheta vizează atât respectarea regulilor de integritate sportivă, cât și posibile încălcări ale regulamentelor privind conflictul de interese în arbitraj.

Leave a Reply Anulează răspunsul

Social Media
  • Facebook4,6k
  • Twitter100
  • Instagram200
  • TikTok19k aprecieri

Abonează-te