Mediașul, înfrângere usturătoare cu Vâlcea. Interul, pierde în deplasare: ambele vor juca în play-out

ACS Mediaș a început în forță partida disputată pe stadionul „8 Mai” împotriva formației din Vâlcea. Echipa pregătită de Vâtcă a intrat pe teren cu Crîng în poartă, alături de Maxim, Avram, Dohotariu, Frincu, Greu, Noian, Orlandea, Țala și Manolia. Pe banca de rezerve s-au aflat Filipescu, Gurei, Mamalauca, Hanzu, Pajco, Hajmasan, Cocan, Astafei și Banea.

De cealaltă parte, echipa antrenată de Constantin Schumacher a început cu Grigore între buturi, Croitoru, Dandea, Sălcianu, Mitulețu, Achim, Preda, Pîrvu, Ivan, Doman și Rusu.

„Alb-negrii” au avut un start bun de meci, însă echilibrul s-a rupt imediat după primul gol al oaspeților. Formația din Vâlcea a deschis scorul în minutul 49, în urma unei lovituri libere executate impecabil. Repriza secundă a fost controlată clar de oaspeți, care au mai înscris de patru ori în poarta Mediașului. Pe final, Victoraș Astafei a reușit să reducă din diferență, transformând o lovitură de la 11 metri.

FC Inter Sibiu a pierdut la Păușești-Otăsău, după ce a condus la pauză și a evoluat în inferioritate numerică

FC Inter Sibiu a cedat cu scorul de 1-2 pe terenul celor de la Păușești-Otăsău, într-un meci pe care l-a controlat în prima repriză și în care a intrat la pauză în avantaj.

Sibienii au deschis scorul în minutul 20, prin Mercioiu, după un început solid și o prestație sigură. Totul s-a schimbat însă în minutul 30, când Rotar a fost eliminat în urma unui fault dur, lăsând echipa în inferioritate numerică pentru mai bine de o oră de joc.

Chiar și în zece oameni, Interul a reușit să mențină avantajul până la pauză, însă repriza secundă a adus o revenire a gazdelor. Profitând de omul în plus, Păușești-Otăsău a întors rezultatul și s-a impus cu 2-1.

Partida a fost marcată și de un moment dramatic, după accidentarea gravă suferită de Darius Preda, transportat de urgență la spital, un episod care a influențat vizibil desfășurarea jocului.

În final, FC Inter Sibiu pleacă fără puncte, după un meci în care a condus, dar pe care nu a reușit să îl gestioneze în inferioritate numerică.

Credit foto: captură video facebook / Alexandru Omeag

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *