Dan Alexa a prefațat, la Sibiu, duelul dintre Poli Timișoara și Rapid București, din Cupa României, partidă programată pe Stadionul Municipal.
Antrenorul timișorenilor a vorbit despre atmosfera specială care se anunță în tribune și despre relația dintre cele două galerii, subliniind că se așteaptă la un adevărat meci de sărbătoare.
„Toată lumea așteaptă un meci de sărbătoare. Întâlnim o echipă foarte bună, cu jucători valoroși, majoritatea cu experiență la nivel înalt. Sper să fie un meci care să se ridice la spectacolul care va fi în tribune”, a declarat Dan Alexa.
Tehnicianul celor de la Poli Timișoara a mai spus că își dorește ca jucătorii săi să evolueze fără teamă și să arate că se pot ridica la nivelul adversarului.
„Aștept de la jucătorii mei să arătăm bine, să avem curaj și să ne ridicăm la nivelul adversarului”, a mai spus Alexa.
Antrenorul timișorenilor a amintit și faptul că în Cupa României au existat numeroase surprize de-a lungul timpului, formațiile din eșaloanele inferioare reușind să pună probleme echipelor din prima ligă.
Poli Timișoara și Rapid București se întâlnesc pe Stadionul Municipal din Sibiu, într-un duel care se anunță spectaculos atât pe teren, cât și în tribune. Startul meciului este programat joi, 3 septembrie 2026, de la ora 20:30.
@sportinsibiu Dan Alexa, declarații înainte de Poli Timișoara – Rapid București! 🎙️⚽ Duelul se joacă pe Stadionul Municipal din Sibiu. 🔥 #DanAlexa #PoliTimisoara #RapidBucuresti #Sibiu #Fotbal








