Într-o perioadă în care Federația Română de Fotbal se străduiește să adune 100 de echipe pentru cele zece serii ale Ligii 3, forul condus de Răzvan Burleanu introduce o nouă cheltuială pentru echipele participante.
Începând cu sezonul 2024-2025, care debutează pe 31 august, meciurile din Liga 3 vor beneficia și de al patrulea oficial în brigada de arbitri. Acest nou oficial va adăuga costuri suplimentare pentru cluburi. Astfel, un arbitru de centru va fi plătit cu 1.100 de lei, iar cei doi asistenți vor primi câte 900 de lei fiecare. Arbitrul de rezervă va încasează 400 de lei.
În plus, Federația Română de Fotbal va trimite doi observatori la fiecare meci, unul pentru joc și unul pentru arbitri, fiecare dintre aceștia primind câte 750 de lei. Pe lângă aceste costuri, cluburile vor avea cheltuieli suplimentare pentru asistența medicală și serviciile de securitate necesare organizării meciurilor pe teren propriu.
”Ca organizare a meciurilor, este evident că brigada de arbitri va beneficia foarte mult de pe urma unui al patrulea oficial, în special în gestionarea celor două bănci și a unor decizii luate la mijlocul terenului.Din punct de vedere financiar, însă, nu va avantaja aproximativ 80% dintre echipele din Liga a III-a, având în vedere numărul mare de cluburi cu probleme financiare.” a declarat Alexandru Curtean, managerul sportiv al celor de la Mediaș.
Comments