Într-un oraș cu o bogată tradiție sportivă și cu sedii ale unor coloși economici precum Romgaz și Transgaz, baschetul continuă să existe doar datorită implicării oamenilor pasionați.
Cosmin Ploscar, profesor de educație fizică și antrenor la clubul privat CS Perform Mediaș, antrenează în prezent echipa U19 a CSM Mediaș, continuând munca începută la CSȘ Mediaș, ale cărei grupe de baschet au fost desființate.
După ce baschetul de performanță a cunoscut apogeul la Mediaș prin Gaz Metan – câștigătoare a Cupei României în 2011 și 2013 – orașul a pierdut mult teren. Însă, prin eforturile lui Ploscar și deschiderea primăriei, o echipă U19 a fost reînființată în cadrul CSM și înscrisă în competițiile naționale.
„Orașul e mic, selecția e limitată. Dar accept toți copiii care vor să facă sport. Baschetul nu e scump, dar costurile mari vin din deplasări”, spune Ploscar, care antrenează grupe de copii între 10 și 18 ani, scrie ProBaschet.
Problemele sistemice sunt multiple: competiții puține, lipsa continuității după liceu, reticența unor directori de școli față de cluburile private și inexistența sprijinului consistent din partea companiilor locale.
Deși primăria s-a arătat deschisă și sprijină participarea la turnee internaționale, cum este cel din Germania pentru grupa U12, marile companii nu mai susțin sportul local. „Ultima sponsorizare de la Romgaz am primit-o în 2019. De atunci, nimic. Nici la baschet, nici la fotbal. Nu știu de ce”, afirmă Ploscar.
În ciuda tuturor dificultăților, antrenorul medieșean rămâne optimist: „Copiii vin la antrenamente de plăcere, chiar și seara, la 20:30. Asta spune multe. Cu astfel de pasiune, nu putem renunța.”
Comments