Reprezentativa U17 a României, alcătuită din jucători născuți după 1 ianuarie 2009, va debuta în calificările pentru Campionatul European din 2026, care va avea loc în Estonia. Turneul de calificare, sub forma unui miniturneu, se va desfășura în Franța, anunță Federația Română de Fotbal.
România face parte dintr-o grupă alături de Israel, Franța (gazda turneului) și Azerbaidjan. Primele două echipe clasate vor avansa în Liga A, faza decisivă pentru obținerea unui loc la turneul final. La Euro U17 din 2026 vor participa doar 8 echipe.
Programul meciurilor României:
Miercuri, 8 octombrie, ora 19:00 – România – Israel (Plaine des Sports, St-Paul lès Dax)
Sâmbătă, 11 octombrie, ora 16:00 – Franța – România (Bourret, Capbreton)
Marți, 14 octombrie, ora 16:00 – Azerbaidjan – România (Bourret, Capbreton)
Selecționerul Mircea Diaconescu a convocat un lot echilibrat, combinând tineri talentați din campionatul intern cu fotbaliști deja integrați în academii și cluburi de top din Italia, Germania sau Spania.
Lotul României U17 convocat:
Portari:
Tudor Coșa (Universitatea Cluj)
Nicolae Mihailă (Sepsi OSK)
Rareș Andrei (FCSB)
Fundași:
Cosmin Matei (CFR Cluj)
Edward Neamțu (FCSB)
Andrei Dăncuș (FCSB)
Alexandru Miloiu (Lazio, Italia)
Ayan Anghel (CS Dinamo București)
David Loghin (Universitatea Craiova)
Eduardo Corlat (Real Madrid, Spania)
Claudiu Stancu (Campionii FC Argeș)
Lorand Bencze (AFK Csikszereda)
Mijlocași:
Matei Pădure (FCSB)
Ștefan Rotaru (Steaua București)
Ryan Rusu (AC Milan, Italia)
Darius Tripon (Farul Constanța)
Andrei Niculcea (FC Rapid 1923)
Atacanți:
Răzvan Marincean (Farul Constanța)
Eduardo Bodnar (Universitatea Cluj)
Rareș Silitra (Borussia Monchengladbach, Germania)
Darius Bota (AFK Csikszereda)