În perioada 16-18 mai 2025, Sala Transilvania din Sibiu va deveni locul de desfășurare al uneia dintre cele mai importante competiții de baschet juvenil din România. CSS Sibiu are onoarea de a găzdui Turneul Final al Campionatului Național U18 Feminin, unde vor participa cele mai bune 8 echipe din țară.
Echipele care se vor lupta pentru titlul național sunt:
-
ACS Dan Dacian București
-
ACS Napoca Baschet School Cluj-Napoca
-
Sportul Studențesc Leii București
-
CSS Bega Timișoara
-
ACS Smart Basketball Team Cluj-Napoca
-
CSM Constanța
-
CSS Sibiu (echipa gazdă)
-
CS BBB Raptors Berceni
Turneul promite partide pline de energie și emoție, cu echipe determinate să își arate valoarea pe teren și să aducă în fața publicului din Sibiu momente spectaculoase de baschet.
Comments