Duminică, la Cisnădie, se anunță un duel de foc între AFC Hermannstadt și CSM Unirea Alba Iulia, iar ambele echipe sunt extrem de motivate să obțină victoria.
CITEȘTE ȘI: Derby duminică pe stadionul „Textila” din Cisnădie
Declarațiile jucătoarelor și antrenorilor conturează atmosfera tensionată și dorința de a demonstra valoarea pe teren.
Dan Călinescu, antrenorul echipei AFC Hermannstadt, a anticipat dificultatea meciului: „Ne așteaptă un duel dificil împotriva unei echipe puternice, bine pregătite și motivate. Adversarele noastre au demonstrat mereu calitate și determinare pe teren, așa că știm că nu va fi deloc ușor.”
Din tabăra sibiencelor, jucătoarele sunt decise să arate că pot mai mult. Denisa Chirilă a transmis un mesaj ferm:”Înfrângerea din primul meci ne-a ambiționat și ne-a unit și mai mult. Acum suntem concentrate, motivate și gata să arătăm adevărata noastră valoare împotriva Unirii Alba Iulia.”
Colega sa, Roxana Bocăniciu, a subliniat determinarea echipei: „Știm că putem mai mult și vrem să dovedim acest lucru pe teren. Suntem determinate să lăsăm totul pe gazon și să obținem un rezultat care să reflecte munca noastră.”
Pe de altă parte, formația din Alba Iulia vine la Cisnădie cu gândul clar la victorie.
Denisa Andreea Stan, jucătoare a formației CSM Unirea Alba Iulia, a declarat: „Meciul ce urmează este unul foarte important și greu, dar asta nu ne oprește din a lupta din primul până în ultimul minut. Am împreună cu colegele mele și știm că vom face un meci bun. Ne dorim un rezultat pozitiv și să ne întoarcem cu cele trei puncte acasă. HAI UNIREA!”
De asemenea, Alexia Ursu a punctat hotărârea echipei sale: „Duminică ne așteaptă un meci extrem de important. Suntem pregătite pentru a da totul pe teren, ne-am antrenat în această perioadă și suntem mai pregătite ca niciodată să venim acasă cu cele 3 puncte de la Sibiu!”
Derby-ul promite să fie un spectacol fotbalistic intens, cu ambele echipe decise să lupte pentru victorie.
Comments