Unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din Sibiu, Daniel Tătar a încheiat colaborarea cu FC Inter Star și a semnat cu o altă formație din Liga 4, CIL Blaj.
Cu peste 250 de meciuri în primele două eșaloane, Tătar a jucat pentru FC Hermannstadt în perioada 2016-2020, cu care a promovat din Liga 3 în prima Ligă a fotbalului românesc. Albaiulianul a jucat ultima dată la CSC 1599 Șelimbăr, apoi la FC Inter Star Sibiu în Liga 4, unde a făcut contact și cu experiența de antrenor.
”Nu ratarea promovării , din contra chiar ne am inteles verbal și pentru noul sezon, și chiar vreau sa le mulțumesc pentru înțelegerea de care au dat dovada! Dar îmi doream sa fiu mai aproape de familie și sa ofer ceva și orașului natal! M-a determinat sa vin la Blaj in primul rând infrastructura care e senzaționala și faptul ca sunt născut la Blaj , am vrut sa revin sa muncesc pentru oras, pentru ca am avut susținerea tuturor din Blaj in cariera de jucător! Obiectivul este sa facem o echipa buna sa le oferim jucătorilor din Blaj si jurul Blajului șansa de a avea continuitate in momentul terminării junioratului! Mulțumesc conducerii de acolo pentru ca au acceptat toți membrii pe care i-am dorit lângă mine in acest nou proiect, care nu va fi unul ușor!” a declarat Daniel Tătar pentru SportînSibiu.
Comments