Fotbalul juvenil din Mediaș, lăsat de izbeliște: Copiii joacă pe ciment încins în timp ce stadionul mare stă închis.
Într-un oraș cu tradiție fotbalistică, viitorul sportului local pare să fie ignorat cu desăvârșire de autorități. După dispariția echipei Gaz Metan Mediaș, academia ACS a preluat grupele de copii, însă aceștia sunt obligați să joace pe o suprafață de joc extrem de improprie — un teren sintetic deteriorat și neremediat din 2016-2017, care în zilele caniculare se transformă într-un ciment încins, cu temperaturi ce depășesc 35°C, au scris Suporterii Gaz Metan Mediaș într-o postare pe Facebook.
În condiții care pun în pericol sănătatea micilor sportivi, aceștia trebuie să își urmeze pasiunea sub un soare arzător, pe o suprafață care, în mod normal, ar fi respinsă chiar și la nivel amator. Părinții sunt revoltați, iar unul dintre ei atrage atenția pe rețelele sociale asupra ipocriziei și lipsa de responsabilitate a celor care administrează sportul local: „Pe canicula asta, copiii se chinuie pe terenul sintetic încins, părinții transpiră pe margine, iar stadionul mare stă gol… cu un afiș mare: ACCESUL INTERZIS!”

Stadionul principal al Mediașului, cu gazon natural și condiții ideale pentru pregătirea juniorilor, este închis pe motiv că ar exista reguli și proceduri birocratice care nu permit accesul copiilor. Astfel, autoritățile își arată, din nou, dezinteresul față de viitorul fotbalului medieșean, lăsând tinerii sportivi să se descurce pe terenuri improprii, fără perspective clare de dezvoltare.
Această situație nu doar că afectează sănătatea și siguranța copiilor, dar ridică semne mari de întrebare despre prioritățile reale ale administrației locale. Cât de mult contează fotbalul și sportul pentru autoritățile din Mediaș, dacă permit ca cei mai tineri să fie neglijați în acest mod?
Până când va veni un semnal clar și o schimbare concretă, copiii Mediașului vor continua să-și joace visul pe ciment încins, iar orașul va pierde treptat generații întregi de fotbaliști.
Este momentul ca cei responsabili să înțeleagă că investiția în infrastructură și în tinerii sportivi nu este un moft, ci o necesitate pentru viitorul sportului local și sănătatea comunității. Altfel, viitorul fotbalului medieșean rămâne incert și trist.
