ALTE SPORTURIULTIMELE ȘTIRI

/foto/ Schi adaptat pentru persoanele cu dizabilități. Arena Platoș Păltiniș marchează o premieră în România

0

Pe 2 martie 2025, a avut loc un eveniment deosebit la Arena Platoș Păltiniș din județul Sibiu, care a marcat o premieră în România – prima competiție oficială de schi adaptat pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, APDL Sit-ski Cup.

Organizat de Asociația Persoanelor cu Dizabilități Locomotorii (APDL), în parteneriat cu Asociația Club Sportiv Caiac SMile, evenimentul a adunat 11 participanți care s-au întrecut pe un traseu de slalom uriaș, la trei categorii: monoski masculin, dual-ski masculin și dual-ski feminin.

Competiția a fost susținută de Asociația Arbitrilor de Schi din Sibiu și Federația Română de Schi Biatlon. Participanții au avut ocazia să demonstreze abilități deosebite, iar performanțele lor au fost impresionante, cu diferențe de câteva milisecunde între unele dintre tururi.

Mircea Câmpeanu, fondatorul APDL, a exprimat entuziasmul și mândria de a fi organizat acest eveniment istoric, spunând: „Este un vis împlinit. M-am îndrăgostit de sit-schi și am vrut să ofer altora oportunitatea de a experimenta același sentiment de libertate pe zăpadă. Este un proiect care va deveni, cu siguranță, o tradiție!”

Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac SMile, a adăugat: „Sunt mândru de progresul acestui proiect și de evoluția extraordinară a celor care au participat. Am fost alături de acești oameni minunați de la început și acum îi vedem cum concurează la cel mai înalt nivel. Această competiție va aduna, fără îndoială, tot mai mulți participanți în viitor.”

În cadrul competiției, participanții au fost împărțiți în trei categorii în funcție de gen și tipul de sit-schi utilizat, iar rezultatele au fost următoarele:

Clasament categoria mono-schi masculin:

  • Locul 1: Diaconu Alexandru
  • Locul 2: Cherecheș Adrian
  • Locul 3: Mihaiu Claudiu
  • Locul 4: Câmpeanu Mircea
  • Locul 5: Bota Vaile Ilie

Clasament categoria dual-schi masculin:

  • Locul 1: Briceag Ștefan Dănuț
  • Locul 2: Săvulescu Ioan
  • Locul 3: Cioltea Bogdan Ioan
  • Locul 4: Nămoianu Ionuț
  • Locul 5: Ifrosa Petru

Clasament categoria dual-schi feminin:

  • Locul 1: Hrișcu Florentina
Redacția SportînSibiu

Rapid organizează sesiune de autografe pentru fanii din Sibiu

Previous article

Ultima deplasare din sezonul regulat pentru CSC Șelimbăr: ”Mergem cu un moral bun”

Next article

You may also like

Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *