FOTBALULTIMELE ȘTIRI

FRF a bătut în cuie locația finalei Cupei României la Feminin

0

Stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște va fi gazda finalei Cupei României Feminin, ediția 2024/2025, anunță Federația Română de Fotbal. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Comitetului Executiv desfășurate joi, 24 aprilie.

Marea finală este programată pentru data de 11 iunie 2025, cu începere de la ora 17:00. Este pentru prima dată când arena din Târgoviște, care a mai găzduit în trecut meciuri ale echipelor naționale feminine de senioare și ale reprezentativelor U20 și U21, va fi gazda ultimului act al celei mai importante competiții de club din fotbalul feminin românesc.

Până la stabilirea finalistei care o va înfrunta pe deja calificata CSM Alexandria, competiția mai are de desfășurat două etape: ultima rundă din faza grupelor, programată pentru 30 aprilie, și semifinalele, care vor avea loc în data de 14 mai.

Clasamentele la zi din grupele Cupei României Feminin:

Grupa A:

  1. Farul Constanța – 6p

  2. FK Csikszereda Miercurea Ciuc – 4p

  3. Gloria 2018 Bistrița-Năsăud – 1p

  4. Universitatea Cluj – 0p

Grupa B:

  1. Atletic Olimpia Gherla – 6p

  2. Vasas Femina FC – 3p

  3. CSM Unirea Alba Iulia – 3p

  4. AFC Hermannstadt – 0p

Grupa C:

  1. CSM Alexandria – 6p (calificată în semifinale)

  2. Politehnica Timișoara – 3p

  3. Politehnica Iași – 3p

  4. Petrolul 52 – 0p

Ultimele partide din grupe vor clarifica cele două echipe care vor merge în semifinale alături de Farul Constanța și CSM Alexandria, în lupta pentru un loc în marea finală de la Târgoviște.

Redacția SportînSibiu

După doi ani la Sibiu, finala Cupei României se mută la Arad

Previous article

Sibianul Daniel Natea, încă o performanță de excepție la Campionatul European de Sambo

Next article

You may also like

Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in FOTBAL