ULTIMELE ȘTIRIDeclarații

Managerul sportiv al FC Hermannstadt s-a alăturat campaniei antifumat. Radu Neguț: ”Este important ca tinerii să își descopere in viață o pasiune”

0

Managerul sportiv al clubului FC Hermannstadt, Radu Neguț și multipla campioană la atletism, Daniela Cîrlan se vor număra, de asemenea, printre vorbitorii care vor dori să îi motiveze pe elevii sibieni să nu cadă în capcana dependențelor reprezentate de țigări sau droguri.

„Cred că este important ca tinerii să își descopere în viață o pasiune, ceva care să îi împlinească – fie sport, pictură, muzică, teatru, grădinărit, gătit – orice simt că le aduce bucurie și împlinire. Și, cu siguranță, fiecare este talentat la ceva. Iar când descoperi ce te face fericit, nu ai altceva de făcut decât să construiești în continuare pe acea temelie. Așa se ajunge la performanță. Descoperind ce îți place și exersând continuu. Este important să îndrăznești să încerci, să începi de undeva. Și succesul cu siguranță la un moment dat va apărea. Cum spunea Aristotel – Noi suntem ceea ce facem în mod repetat; excelența, așadar, nu este un act singular, ci un obicei. Să optăm deci pentru obiceiuri bune, constructive și să fugim de orice dependență nocivă, cu toată ființa noastră! Eu cred că se poate! Să avem încredere în noi, să fim determinați, pasionați și cu siguranță drumul nostru ne va duce spre împlinire”, spune Radu Neguț, Manager Sportiv FC Hermannstadt.

Conferința „Fără dependențe” este organizată în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sibiu (CJRAE) și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sibiu, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și Sălii Transilvania Sibiu.

Tot în data de 27 mai, începând cu ora 18.00, la Sala Transilvania va avea loc o conferință intitulată „Foamea de sens. Fără dependențe”, susținută de preotul Constantin Necula și de medicul Adina Alberts. Intrarea va fi gratuită, pe bază de invitații ce pot fi ridicate de la sediul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu zilnic, între orele 8:00-20:00, în limita locurilor disponibile.

Tot în cadrul Campaniei Antifumat 2024, cetățenii vor putea să își măsoare capacitatea pulmonară prin efectuarea de spirometrii  gratuite în locații publice, în zilele de 29 mai (în Mall Shopping City) și 31 mai (în Promenada Mall), între orele 11.00 – 13.00.

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice,  iar fumatul pe parcursul unei vieți poate să ducă în medie la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani. Aproximativ un sfert din anii productivi din viață pierduți prin dizabilitate au drept cauză bolile atribuibile consumului de tutun.

Redacția SportînSibiu

Atleta Daniela Cîrlan s-a alăturat campaniei Antifumat – ”Este important să ne implicat cât mai mult”

Previous article

ACS Mediaș și CSC Șelimbăr sunt interesate de serviciile antrenorului Cristian Pustai

Next article

You may also like

Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *