Începând de luni, 8 iulie, echipajele înscrise în Raliul Sibiului Bilstein 2024 se pregătesc pentru o serie de teste organizate la Gârbova, în colaborare cu Conlan – Partener și Sponsor al evenimentului. Miercuri, 10 iulie, pasionații de motorsport sunt invitați să asiste la o competiție inedită pe pista de karting de la Venom Karting Sibiu, începând cu ora 20:00.
Deschiderea oficială a etapei a V-a a raliului va avea loc vineri, 12 iulie, odată cu Conferința de Presă ce va avea loc la sediul Partenerului Principal, Bilstein. Organizatorii, alături de reprezentanții FRAS, oficialități locale și piloți celebri, vor dezvălui detalii despre competiția sportivă.
Agenda raliului include Shakedown-ul pe Dealul Gușterița vineri, 12 iulie, începând cu ora 13:00, urmat de Startul Festiv din Piața Mare, unde echipajele vor defila începând cu ora 19:30, iar festivitatea de prezentare a echipajelor va avea loc de la ora 20:00.
Probele de raliu vor debuta sâmbătă, 13 iulie, cu prima mașină la start pe SS1, Gâtul Berbecului Autoklass 1, începând la ora 11:33. Ziua se va încheia cu proba spectaculoasă pe macadamul sibian, SS6, Șanta Școala de șoferi Elit pe Noapte, prima mașină fiind la start la ora 21:43.
Duminică, 14 iulie, competiția continuă cu SS7, Rășinari Bucur Tuning 1, proba de deschidere a zilei, iar ziua se va încheia cu SS10, Șanta Școala de șoferi Elit 2 (PowerStage), locul unde va avea loc și ceremonia de premiere în zona VIP.
Programul detaliat și harta probelor, împreună cu toate noutățile despre desfășurarea competiției, sunt disponibile în timp real pe site-ul oficial Raliul-Sibiului.ro. Organizatorii îi sfătuiesc pe toți spectatorii să consulte Ghidul Spectatorului și programul restricțiilor de circulație pe Raliul-Sibiului.ro/Spectatori.
Finalul spectacolului automobilistic va avea loc duminică, în Piața Mare, cu festivitatea de premiere începând la ora 20:00. Echipajele câștigătoare vor fi răsplătite de sponsorii principali Bilstein și Autoklass, alături de ceilalți parteneri implicați în acest eveniment de prestigiu în lumea motorsportului din România.
Comments