Dan Petrescu și echipa Jeonbuk au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului. Ultimul său meci pe banca tehnică a echipei din Coreea de Sud va fi împotriva lui Gangwon, pe 7 aprilie.
Plecarea lui Petrescu a fost convenită de ambele părți, atât antrenorul, cât și conducerea echipei, dorind separarea. Încă nu este clar dacă Petrescu va reveni la CFR Cluj sau nu.
Decizia de a se despărți de Jeonbuk a fost luată după înfrângerea suferită în fața echipei Jeju, scor 0-2. Petrescu va avea ocazia să părăsească clubul cu capul sus, fiind pe bancă pentru ultimul meci cu Gangwon. După această partidă, va pleca definitiv.
În prezent, Jeonbuk se află pe ultimul loc în prima divizie din Coreea de Sud, având doar trei puncte în cinci etape. Echipa a fost eliminată din Liga Campionilor Asiei.
Comments