Simona Halep, în vârstă de 32 de ani și ocupanta locului 1144 în clasamentul WTA, se pregătește intens pentru turneul WTA 125 de la Oeiras, programat între 15 și 21 aprilie, unde i s-a acordat un wild card. Revenită în țară, mai precis în București, sportiva își desfășoară antrenamentele la Baza Pescariu.
Sportiva a dezvăluit că a fost supusă unui control antidoping pe data de 9 aprilie, efectuat de Agenția Națională Anti-Doping, întrucât s-a desfășurat pe teritoriul României.
„Da, chiar am întârziat puțin pentru că am avut antidoping de dimineață, un test care deja face parte din viața mea. În ultimul timp, mai ales în 2022, am fost testată la opt zile. Sunt supusă testelor mai des, însă și în trecut am fost foarte des testată. Nu am nimic împotriva acestui lucru, să vină de câte ori doresc. Nu este ușor să dai mereu sânge și urină, dar aceasta este procedura și nu am nimic împotriva ei.
Mă simt mai bine, de la zi la zi este tot mai bine și încerc să-mi regăsesc ritmul pe care îl aveam în trecut, dar este mai dificil decât mă așteptam. N-am crezut niciodată că va fi ușor, însă este puțin cam greu. Voi fi răbdătoare și voi încerca să am încredere mai multă de la zi la zi”, a declarat Halep, scrie DigiSport.
Comments