Un alt club de fotbal din România dispare: jucătorii dau clubul în judecată

foto: arhivă SportinSibiu.ro

Situație incredibilă în fotbalul românesc: Gloria Buzău, echipa care a evoluat în sezonul trecut al Superligii, nu mai există oficial. Clubul din Crâng a terminat campionatul pe ultimul loc și, ulterior, nu s-a înscris nici în Liga a II-a, nici în Liga a III-a, iar în acest moment nu figurează în nicio competiție.

Potrivit informațiilor publicate de ProSport, gruparea buzoiană nu se află în insolvență și nici în faliment, fiind pur și simplu dispărută din peisajul fotbalistic.

Peste 50 de foști jucători și antrenori cer dreptate în instanță

Mai mult de 50 de persoane – fotbaliști și membri ai staffului tehnic – au depus memorii la AFAN (Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori) și au dat în judecată clubul în instanța civilă, pentru neplata salariilor. Printre cei mai cunoscuți jucători care au evoluat la Gloria Buzău și care au de recuperat bani se numără Alexandru Ișfan, Adrian Chică-Roșă, Luca Mihai, Dorian Răilean, Grigore Turda, Denis Dumitrașcu, Robert Salceanu și Dragoș Tescan.

Emilian Hulubei (AFAN): „Societatea nu e în insolvență, nu e în faliment, e pur și simplu dispărută”

Președintele AFAN, Emilian Hulubei, a declarat pentru ProSport că situația de la Buzău este fără precedent în fotbalul românesc:

„Ce este mai șocant acum este că societatea nu e în insolvență, nu e în faliment, este pur și simplu dispărută. Nu există nimeni tras la răspundere pentru ce s-a întâmplat acolo. N-am mai văzut așa ceva. Cu tot cu datoriile la stat, cred că sumele se ridică undeva la 2 milioane de euro.”

Conform sursei citate, toți jucătorii au de recuperat cel puțin trei salarii restante, unii chiar patru sau cinci. În prezent, nu mai există persoane de contact la nivelul clubului, iar FRF și LPF nu au oferit nicio reacție în legătură cu dispariția echipei.

Ilie Stan: „Este inadmisibil! Buget de 340.000 de euro pe lună și nu poți ține echipa în Superligă!”

Fostul antrenor al Gloriei, Ilie Stan, s-a declarat șocat de modul în care s-a ajuns la desființarea clubului.

„Este inadmisibil să ai la bugetul de salarii 340.000 de euro pe lună și să nu fii în stare să o ții în Superligă! Consiliul Județean și Consiliul Local au dat 4,7 milioane de euro, Liga a mai dat 1 milion, iar un investitor privat încă 1 milion. Și totuși, echipa a fost lăsată trei luni neplătită și apoi desființată! Iar acum, prin spate, se vorbește că se face altă echipă, de la zero, sub același nume.”

Stan, buzoian la origine și fost jucător al Gloriei, a descris experiența sa la club drept una dezamăgitoare:

„Ce mi s-a întâmplat la Buzău, pentru mine, a fost incredibil! Am mers acolo cu entuziasm, ca acasă, și am găsit haos total. Cu banii care au fost acolo, dacă era un management bun, echipa nu retrograda niciodată.”

Se pregătește un nou club în Crâng?

Conform informațiilor apărute, există discuții despre formarea unei noi echipe la Buzău, care să pornească din ligile inferioare, însă fără nicio legătură juridică cu fosta Gloria. Noua entitate ar urma să aibă un profil axat pe fotbal juvenil, fără pretenții imediate de performanță la nivel profesionist.

Pentru moment, însă, Gloria Buzău – echipa care a reprezentat orașul în Superligă în sezonul 2023-2024 – a încetat să existe, lăsând în urmă datorii mari, jucători neplătiți și un mare semn de întrebare asupra modului în care autoritățile locale și federațiile au gestionat situația.

Leave a Reply Anulează răspunsul

Social Media
  • Facebook4,6k
  • Twitter100
  • Instagram200
  • TikTok19k aprecieri

Abonează-te

I consent to receive newsletter via email. For further information, please review our Privacy Policy