ACS Mediaș a încheiat sezonul regulat pe locul 4 în Liga a 3-a, Seria 7, poziție ce le asigură prezența în play-off. Cu toate acestea, formația medieșeană se află la o distanță considerabilă de locurile care duc la barajul pentru promovarea în Liga a 2-a.
Președintele clubului, Ionuț Buzean, a subliniat importanța seriozității cu care echipa abordează fiecare meci și a evidențiat dificultățile pe care clubul le întâmpină.
„Consider că Mediașul și fotbalul medieșean merită mai mult: stabilitate financiară, infrastructură și, desigur, să jucăm pe stadionul Gaz Metan. Din păcate, nu înțelegem poziția companiei Transgaz, care ne interzice accesul acolo, în ciuda numeroaselor solicitări făcute”, a declarat Buzean.
Oficialul ACS Mediaș a subliniat că, deși clubul nu poartă numele „Gaz Metan”, echipa este formată din oameni și foști jucători obișnuiți cu fotbalul de Liga 1, care își doresc să readucă Mediașul în prim-planul fotbalului românesc.
„Avem 50 de angajați la club – 25-26 de jucători, 14 antrenori și restul personalului impus de regulamentele Federației pentru Liga a 3-a. Vreau ca toată lumea să înțeleagă că acest proiect a fost creat pentru orașul Mediaș și pentru copiii de aici, într-un moment în care nimeni altcineva nu a venit cu o soluție. Am construit un club funcțional, dar ne dorim să progresăm și să oferim mai mult comunității”, a adăugat Ionuț Buzean.
Președintele ACS Mediaș rămâne optimist și speră că Transgaz și Romgaz se vor alătura acestui proiect, pentru ca fotbalul medieșean să revină acolo unde îi este locul.
Comments