Naționala României de minifotbal a fost eliminată în optimile de finală ale Campionatului Mondial de la Baku, după un meci dramatic cu Azerbaidjan, încheiat 1-1 în timpul regulamentar și pierdut la loviturile de departajare.
Căpitanul tricolorilor, sibianul Mircea Popa, legitimat la ACS Păltiniș Rășinari (Liga a IV-a Sibiu), a tras concluziile turneului final într-o declarație pentru Federația Română de Minifotbal.
„Nu pot spune că a fost un meci echilibrat. Ocazii au fost de ambele părți, iar în prima repriză puteam marca de două-trei ori, dar am ratat incredibil, inclusiv cu poarta goală. Golul nostru a venit dintr-o fază fixă, cum ne-am și propus, iar ei au egalat norocos, cu o deviere care i-a avantajat,” a explicat Popa.
România a fost lipsită de șansă, dar și de câțiva jucători importanți, accidentați chiar înainte de meci. „L-am pierdut pe Ungur, pe Nemitsanu și pe încă un coleg care a simțit o problemă inghinală la antrenament. Am jucat cu toți cei disponibili și, sincer, sunt mulțumit de atitudinea echipei. Am muncit.”
Căpitanul a vorbit și despre presiunea criticilor: „Comentarii sunt mereu, și pro, și contra. Nu poți mulțumi pe toată lumea, nici măcar când câștigi un Mondial. Fiecare are dreptul la opinie, dar noi știm cât am dat pentru tricoul național.”
Referitor la adversari, Popa a subliniat avantajul lor de a fi concentrați în cantonament de două luni și de a forma o echipă omogenă, bazată pe jucători din două cluburi locale.
„Suntem români, venim din toate colțurile țării, lăsăm familii acasă și ne dedicăm total. A fost o înfrângere dureroasă, dar rămânem uniți și mergem mai departe. Vor veni și alții din urmă.”
Comments