Sâmbătă, în al treilea meci al etapei cu numărul 10 din Liga 1, FC Hermannstadt primește vizita celor de la CFR Cluj. Meciul este programat pentru ora 18:30 și se va disputa pe stadionul Municipal.
Hermannstadt revine pe teren propriu după o remiză, scor 1-1, în deplasarea de la Arad. Trupa lui Măldărășanu a controlat jocul în mare parte, însă nu a fost tocmai norocoasă.
De cealaltă parte, CFR a terminat la egalitate derby-ul cu FCSB, scor 2-2, într-un meci cu o atmosferă specială de Liga 1. Înaintea derby-ului din Ardeal, cele două echipe sunt despărțite de 2 puncte, CFR Cluj fiind pe locul 5 cu 14 puncte, iar FC Hermannstadt ocupând locul 7 cu 12 puncte.”
„O treime din sezonul regulat s-a încheiat, iar noi am început să ne regăsim. Jucăm împotriva unei echipe care este una dintre contracandidatele FCSB-ului la campionat. Este o echipă foarte bună, atât numeric, cât și valoric. Va trebui să fim atenți la pressing-ul lor. Cu o atitudine bună, vom încerca să ne facem jocul, iar într-o zi bună putem învinge orice echipă. Ei sunt concentrați pe lupta pentru campionat, așa că trebuie să jucăm cu încredere. Mi-aș dori să avem cât mai mulți suporteri, să facă gălăgie. Întotdeauna au avut un aport important.” a declarat Marius Măldărășanu la conferința de presă.
Comments