Meciul Dinamo – FC Hermannstadt, din grupele Cupei României, este în plină desfășurare, iar pe lângă miza sportivă ridicată, partida a fost deja marcată de un incident controversat pe marginea terenului.
În minutul 28, spiritele s-au încins după ce Dorinel Munteanu, antrenorul sibienilor, a mișcat o minge pentru a întârzia repunerea rapidă a jocului de către Dinamo. Gestul l-a enervat pe Danny Armstrong, care l-a împins pe tehnicianul lui Hermannstadt, declanșând un moment tensionat.
În conflict a intervenit și Dennis Politic, iar situația a degenerat rapid într-un meleu, mai mulți jucători de la ambele echipe intrând în dispută. Arbitrul a fost nevoit să calmeze spiritele și a acordat cartonaș galben atât lui Danny Armstrong, cât și lui Dorinel Munteanu.
În momentul redactării acestei știri, meciul este încă în desfășurare, iar Dinamo conduce cu scorul de 1-0.
Partida este una decisivă pentru calificarea în sferturile Cupei României. FC Hermannstadt a început etapa din postura de lider al Grupei D, cu maximum de puncte după primele două meciuri, în timp ce Dinamo se află pe locul secund, cu 4 puncte.









