
Tragerea la sorți a fost efectuată de fostul mare internațional francez Patrick Vieira, iar România revine astfel în Liga B, după ce a câștigat grupa din ediția precedentă a competiției, în Liga C. „Tricolorii” s-au clasat atunci pe primul loc, peste Kosovo, Cipru și Lituania.
Grupa B4 se anunță una extrem de dificilă, România urmând să întâlnească adversari cu tradiție în fotbalul european: Polonia, Bosnia și Suedia.
Competiția va debuta în luna septembrie și va consemna o premieră importantă. Începând din acest an, echipele naționale masculine vor avea doar două ferestre de meciuri internaționale în toamnă, nu trei, așa cum se întâmpla până acum.
În prima fereastră, programată între 24 septembrie și 6 octombrie 2026, se vor disputa primele patru etape, în timp ce ultimele două runde vor avea loc în luna noiembrie.
România va lupta pentru un parcurs cât mai bun într-o grupă echilibrată, cu obiectivul de a se menține în Liga B și de a ataca promovarea în eșalonul superior al competiției.