Familia regretatului Mircea Lucescu a transmis un amplu mesaj de mulțumire către toate instituțiile și persoanele care au contribuit la organizarea și desfășurarea ceremoniei funerare dedicate fostului mare antrenor.
Într-un comunicat oficial, apropiații acestuia au subliniat că sprijinul primit a fost esențial pentru ca memoria lui Mircea Lucescu să fie onorată „așa cum se cuvine”, evidențiind solidaritatea și respectul de care au dat dovadă cei implicați.
Mulțumiri speciale au fost adresate Biserica Ortodoxă Română, clericilor și Corului Tronos pentru oficierea slujbei, dar și autorităților statului, inclusiv Guvernului României și structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru sprijinul acordat în organizarea funeraliilor, relatează FRF.ro
De asemenea, familia a evidențiat implicarea Federația Română de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu, care a fost alături pe toată durata ceremoniilor, precum și sprijinul oferit pentru organizarea evenimentelor de la Arena Națională.
Nu au fost uitați nici reprezentanții Poliției Române, Jandarmeriei, serviciilor medicale, administrației publice locale, personalul medical și firmele implicate în organizare și securitate, toți fiind apreciați pentru profesionalismul și dedicarea lor.
În mesaj, familia Lucescu – Elena și Răzvan Lucescu – a transmis că, în ciuda durerii, a simțit permanent sprijinul celor din jur: „Nu am fost singuri nicio clipă”, au subliniat aceștia, referindu-se la valul de mesaje și gesturi de solidaritate primite.
La final, familia a reiterat că amintirea lui Mircea Lucescu va rămâne vie și le-a mulțumit tuturor celor care au fost alături în aceste momente dificile.









