Academia de Fotbal Alma Sibiu și-a întărit staff-ul tehnic cu un nume important al fotbalului sibian. Marian Mărgărit, fost jucător al lui FC Inter Sibiu și câștigător al Cupei Balcanice, va pregăti echipa Under 17 a academiei.
Marian Mărgărit revine astfel în fotbalul juvenil sibian, având în spate o experiență de peste 30 de ani acumulată atât ca jucător, cât și ca antrenor.
În cariera de fotbalist, Mărgărit a evoluat pentru Danubiana București, Steaua București, FC Brașov, Sportul Studențesc, FC Inter Sibiu și Foresta Fălticeni. Acesta a bifat 190 de meciuri în Divizia A, dar și 15 selecții pentru Naționala de Tineret a României.
Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale a venit în 1991, când a cucerit Cupa Balcanică alături de FC Inter Sibiu, performanță de referință pentru fotbalul sibian.
Experiență importantă și pe banca tehnică
După încheierea carierei de jucător, Marian Mărgărit a continuat în fotbal ca antrenor, activând de-a lungul anilor atât la nivel de seniori, cât și în sectorul juvenil.
În cariera sa a trecut pe la Foresta Fălticeni, Viromet Victoria, Ceahlăul Piatra Neamț, AMSO Sibiu, Ghimbav Brașov, Oltul Sfântu Gheorghe, Chimia Brazi, FC Sibiu, Juventus București, Interstar Sibiu, Hermannstadt Sibiu, Nitramonia Făgăraș și Măgura Cisnădie.
La Academia Alma Sibiu, tehnicianul va avea responsabilitatea pregătirii formației Under 17, experiența sa urmând să fie pusă în slujba dezvoltării tinerilor fotbaliști.
„Experiența acumulată de-a lungul anilor reprezintă un atu important pentru dezvoltarea jucătorilor noștri. Ne bucurăm să îl avem alături de noi și îi dorim mult succes în noul său rol”, au transmis reprezentanții Academiei de Fotbal Alma Sibiu.








