Medieșeanul Darius Olaru, debut perfect în Belgia. Două assist-uri la primul meci pentru Union Saint-Gilloise

Google
SURSĂ PREFERATĂ Adaugă SportinSibiu.ro ca sursă preferată Primește mai des știrile SportinSibiu.ro în Google

Darius Olaru a avut un debut de excepție la Union Saint-Gilloise, vicecampioana Belgiei, după transferul de la FCSB. Mijlocașul român în vârstă de 28 de ani a fost titular în meciul amical câștigat categoric, scor 7-0, în fața formației Diegem, din liga a patra belgiană, și a contribuit decisiv la succesul noii sale echipe cu două pase de gol, informează digisport.ro

Transferat în această vară pentru aproximativ trei milioane de euro, Olaru a evoluat în prima repriză și a fost unul dintre remarcații partidei. La pauză, Union Saint-Gilloise conducea deja cu 4-0, iar românul își trecuse în cont două assist-uri.

Clubul belgian a evidențiat prestația noilor jucători după meci.

„Golurile împotriva echipei Diegem Sport au fost marcate de Sylla, Khalaili, Pavlic, Guillerme, Biondic, Patris și Zorgane. Jucătorii echipei Union conduceau deja cu 4-0 la pauză. Noii jucători Chibani, Olaru, Kricfalusi, Hurtevent și Havenaar au evoluat cu toții în acest meci”, au transmis oficialii clubului.

Va juca împotriva fostei echipe

Pentru Darius Olaru urmează un test cu o încărcătură specială. Duminică, 5 iulie, Union Saint-Gilloise va disputa un meci amical în Olanda împotriva FCSB, formație al cărei căpitan a fost până în această vară.

La despărțirea de echipa bucureșteană, Olaru le-a transmis un mesaj emoționant suporterilor.

„Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru susținerea necondiționată. A fost o onoare pentru mine să port culorile roș-albastre și banderola de căpitan. Susțineți în continuare echipa și nu uitați, eu sunt unul dintre voi!”, a transmis mijlocașul.

Darius Olaru a evoluat pentru FCSB timp de șase ani și jumătate, între ianuarie 2020 și iulie 2026. În această perioadă a disputat 256 de meciuri, a marcat 63 de goluri și a oferit 45 de pase decisive. Potrivit Transfermarkt, mijlocașul are în prezent o cotă de piață de 4,5 milioane de euro.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *