ACS Păltiniș Rășinari a ratat calificarea în finala regională a Cupei României

ACS Păltiniș Rășinari a ratat calificarea în finala fazei regionale a Cupei României, după ce a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de ACS Viitorul AMO Barcani, scor 2-5, în etapa a treia a grupelor competiției.

Formația sibiană a reușit să înscrie prin Lucian Cărăbineanu și Mario Goia, însă oaspeții din județul Covasna s-au impus clar și au pus capăt parcursului echipei din Rășinari în această ediție a competiției.

Partida s-a disputat în condiții dificile, ploaia torențială influențând desfășurarea jocului și prezența spectatorilor.

La finalul meciului, reprezentanții ACS Păltiniș Rășinari le-au mulțumit suporterilor care au rămas alături de echipă în ciuda vremii nefavorabile și și-au exprimat regretul că nu au reușit să obțină victoria și calificarea în finala regională.

„Mulțumim tuturor suporterilor care ne-au încurajat pe tot parcursul meciului. Ne pare rău că nu am putut avea o evoluție pe măsură și să reușim calificarea în finală. Mergem înainte!”, au transmis oficialii clubului.

CUPA MONDIALĂ 2026

⚽ Urmărește cele mai noi știri despre Campionatul Mondial 2026

Rezultate, program, clasamente, reacții și cele mai importante informații de la CM 2026.

Vezi toate articolele →

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *