Parcurs remarcabil pentru ACS Mediaș U12 la turneul internațional din Bulgaria

CS Mediaș U12 a încheiat pe locul 4 participarea la turneul internațional Black Sea Cup Nesebar, desfășurat în Bulgaria, după un parcurs apreciabil care a adus echipa medieșeană între cele mai bune formații ale competiției.

Tinerii fotbaliști pregătiți de Florin Bratian au reușit să ajungă până în semifinalele turneului, unde au întâlnit formația FC Sîngerei. După o partidă echilibrată, ACS Mediaș a cedat la limită, scor 0-1, ratând șansa de a disputa finala mare.

În meciul pentru locul al treilea, reprezentanții Mediașului au înfruntat echipa FC Park Macedonia. Deși au luptat pentru un loc pe podium, medieșenii au fost învinși cu scorul de 3-1 și au încheiat competiția pe poziția a patra.

Dincolo de rezultatele obținute, participarea la Black Sea Cup Nesebar reprezintă o experiență importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători, care au avut ocazia să evolueze împotriva unor echipe din mai multe țări și să acumuleze experiență la nivel internațional.

CUPA MONDIALĂ 2026

⚽ Urmărește cele mai noi știri despre Campionatul Mondial 2026

Rezultate, program, clasamente, reacții și cele mai importante informații de la CM 2026.

Vezi toate articolele →

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *