CSU Andu Sibiu are un nou director tehnic pentru sectorul juvenil. Spaniolul Alejandro Aliaga Onrubia va coordona activitatea secției de juniori în sezonul 2026-2027, de la grupele de copii până la cele mai mari echipe de juniori.
Alejandro Aliaga Onrubia vine la Sibiu după experiența acumulată la Lucentum Alicante, unde a ocupat funcția de director tehnic până în primăvara anului 2024.
În noul său rol, tehnicianul spaniol va avea responsabilitatea de a coordona și dezvolta întregul sector juvenil al CSU Andu Sibiu. Clubul urmărește o organizare mai eficientă a grupelor de juniori, a staffurilor tehnice și a preparatorilor fizici care lucrează cu tinerii baschetbaliști.
Numirea face parte din strategia clubului de dezvoltare a academiei și de creare a unui sistem în care fiecare sportiv să beneficieze de pregătire adaptată nivelului și nevoilor sale.
Alejandro Aliaga Onrubia spune că proiectul de la Sibiu l-a convins încă din vara anului 2024, după discuțiile purtate cu reprezentanții clubului.
„Andu m-a convins că acest proiect serios, cu un potențial foarte bun de dezvoltare și creștere, reprezintă o oportunitate excelentă și direcția potrivită”, a declarat spaniolul.
Noul director tehnic pune accent atât pe performanța sportivă, cât și pe educația tinerilor baschetbaliști. Acesta își dorește ca jucătorii să fie în centrul programului de pregătire, iar fiecare dintre ei să primească sprijinul necesar pentru a-și valorifica potențialul.
„Obiectivul nostru nu este doar să formăm sportivi mai buni, ci și oameni mai bine pregătiți pentru viață, prin disciplină, responsabilitate, muncă și valori care să îi însoțească pe termen lung”, a mai transmis Alejandro Aliaga Onrubia.
