Contractat de redacția SportinSibiu.ro, căpitanul echipei ACS Mediaș, Cristi Avram, a vorbit despre revenirea antrenorului, atmosfera din vestiar, obiectivele echipei și sprijinul suporterilor. Într-un dialog sincer, liderul formației medieșene a transmis un mesaj de încredere și speranță pentru viitorul clubului.
Ne bucurăm cu toții că a revenit mister, un antrenor care a mai lucrat cu noi în trecut și ne cunoaște foarte bine pe fiecare. Într-un timp foarte scurt a reușit să schimbe atmosfera din echipă și să ne redea încrederea în forțele noastre. Am pregătit bine meciul din această săptămână și ne gândim doar la victorie — nu mai avem voie să facem niciun pas greșit, mai ales acasă.
ȘOC la echipă după plecarea lui Alex Curtean
Da, într-adevăr, pentru noi a fost un șoc plecarea lui Alex, pentru că nu ne așteptam. A fost o perioadă scurtă alături de domnul profesor, în care am avut multe de învățat de la dânsul. Nu m-am gândit că se va întâmpla așa ceva, dar acesta este fotbalul — mergem mai departe.
Într-o bună zi..
”Sper să se schimbe această situație. Așteptăm ca cele două companii, Romgaz și Transgaz, să vină alături de noi. Cu sprijinul lor, sunt convins că la Mediaș vom putea avea obiective mult mai îndrăznețe.Le mulțumesc suporterilor că sunt mereu alături de noi, indiferent de vreme sau de rezultat. Sper ca, într-o bună zi, să ne bucurăm împreună cu ei de o promovare la Mediaș.”





















