Interes ridicat pentru meciul dintre Politehnica Timișoara și Steaua București, programat joi, 8 octombrie, de la ora 18:00, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în etapa a 9-a din Liga 2.
Potrivit platformei de ticketing, în acest moment mai sunt disponibile online aproximativ 3.000 de bilete pentru partida care se va disputa la Sibiu. (VEZI AICI)
Cele mai multe locuri rămase sunt în Family Zone, unde sunt disponibile peste 1.400 de bilete, și la Tribuna 2, unde mai sunt în jur de 1.150 de locuri.
La Peluza Sud mai sunt disponibile aproximativ 180 de bilete, iar la Tribuna 1 puțin peste 200.
Prețurile sunt de 30 de lei la Peluza Sud, 40 de lei în Family Zone și la Tribuna 2, respectiv 60 de lei la Tribuna 1.
Copiii sub 12 ani au acces gratuit în Family Zone, cu condiția selectării unui bilet pentru copil în aceeași comandă cu cel al adultului.
Politehnica Timișoara – Steaua București se joacă joi, 8 octombrie, de la ora 18:00, pe Stadionul Municipal din Sibiu.
